Damila va disputa trei meciuri de pregătire în Ungaria


Prezenţi încă de la începutul acestei săptămâni în oraşul Gyula, fotbaliştii Damilei Măciuca vor susţine trei partide de verificare pe parcursul cantonamentului din ţara vecină. Printre adversarele grupării vâlcene se va regăsi o formaţie bihoreană, CS Oşorhei (ocupanta locului secund în clasamentul seriei a V-a din Liga a III-a), dar şi două echipe din Ungaria. Este vorba despre Bekescsaba (liderul ligii secunde maghiare) şi Szeged (ocupanta poziţiei secunde în acelaşi eşalon).

Din lotul care se va pregăti timp de aproape două săptămâni în Ungaria (până pe data de 22 februarie), fac parte nouăsprezece jucători:

Portari: Florin Matache, Dragoş Geantă, Paul Botaş

Fundaşi: Samson Nwabueze, Ionuţ Stoica, Mihai Deaconescu, Cătălin Pârvulescu, Eduard Stoica

Mijlocaşi: Lucian Iordache, Codruţ Lircă, Iosif Melcea, Daniel Iancu, Octavian Popescu, Valentin Bărbulescu

Atacanţi: Adrian Popa, Albert Voinea, Ovidiu Mihai, Adrian Codin, Bogdan Geantă.
 

Prezentarea lotului va avea loc la Drăgăşani
 

Asemenea marilor echipe din campionatele puternice ale Europei, oficialii Damilei Măciuca au decis să organizeze un meci în cadrul căruia să îşi prezinte „achiziţiile” din pauza de iarnă, dar şi întregul lot de jucători cu care tehnicianul Claudiu Niculescu speră să obţină promovarea în Liga I încă din vara acestui an. Partida amicală se va disputa în data de 2 martie, pe Stadionul „Municipal” din Drăgăşani, arena care a găzduit partidele Damilei din turul campionatului. Alb-verzii vor evolua atunci în compania oltenilor de la FC Caracal, una dintre cele mai puternice formaţii care activează în seria a treia din Liga a III-a.
 

Munteanu: „Vrem să fie o sărbătoare a sportului în general”
 

„La o săptămână după întoarcerea echipei din cantonamentul desfăşurat la Gyula, vom disputa un meci amical la Drăgăşani cu fosta noastră contracandidată la promovarea în Liga a II-a, FC Caracal. Cu această ocazie vom face şi prezentarea lotului de jucători şi a staff-ului tehnic. Vrem să fie o sărbătoare a sportului în general, a fotbalului în special şi invit toţi suporterii Damilei, dar şi microbiştii vâlceni să vină la meci. Publicul din Drăgăşani ne-a susţinut în turul campionatului, venind în număr mare la stadion. Cred că şi noi ne-am ridicat la înălţimea aşteptărilor la meciurile pe care le-am desfăşurat pe teren propriu şi am oferit un fotbal de calitate. Avem un antrenor nou, am adus şi câţiva fotbalişti de valoare care au jucat în Liga I şi sperăm ca anul 2013 să fie de bun augur pentru noi”, a declarat preşedintele FC Damila, Lucian Munteanu.