Dăești, sub monitorizarea specialiștilor Prefecturii


• alunecările de teren produse în urma precipitațiilor abundente au afectat infrastructura rutieră • este nevoie de 25.000 lei 

O altă comună se află sub monitorizarea specialiștilor Instituției Prefectului, privind alunecările de teren produse pe fondul precipitațiilor abundente din ultima perioadă. Este vorba despre Dăești, unde comisia a tras câteva concluzii: în satul Sînbotin, apele provenite din precipitaţii au afectat platforma drumului de interes local “Molan”, pe o lungime de circa 25 de metri, fiind prăbuşită 1/3 din calea de rulare. Fenomenul este accentuat şi de lipsa unui sistem de colectare şi dirijare a apelor pluviale din zonă spre emisarul natural apropiat (formaţiunea torenţială Molan). Acest drum prezintă importanţă deosebită pentru comunitate deoarece deserveşte accesul la 12 de gospodării şi asigură accesul spre sediul şi punctul de lucru al unei societăţi comerciale. Prin urmare, comisia a recomandat următoarele măsuri: semnalizarea rutieră a zonei afectate executarea în regim de urgenţă a următoarelor lucrări: executarea unui sistem de preluare a apelor pluviale şi dirijare a acestora spre torentul Molan; refacerea platformei drumului cu material local rezultat din prăbuşire; consolidarea vegetativă a malului stâng a torentului. Valoa­rea estimativă a lucrărilor în regim de urgenţă este de 15.000 lei. În satul Dăeşti, precipitaţiile din ultima perioadă au afectat drumul de interes local Valea Bunii, pe o lungime de circa 15 m, fiind prăbuşită 1/3 din platforma drumului. Fenomenul este accentuat de copacii căzuţi în urma zăpezii şi a materialului argilos-nisipos din care este alcătuit drumul. Acest drum prezintă importanţă pentru comunitate deoarece deserveşte accesul la cinci gospodării. Faţă de cele menţionate, comisia a recomandat următoarele măsuri: semnalizarea rutieră a zonei afectate; executarea în regim de urgenţă a următoarelor lucrări: îndepărtarea materialului lemnos şi refacerea terasamentului, consolidare vegetativă a versantului prin executarea de gărduleţe din materiale locale. Valoarea estimativă a lucrărilor în regim de urgenţă este de 10.000 lei. Până la executarea lucrărilor propuse mai sus, zonele afectate vor rămâne în monitorizarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Dăeşti, urmând ca aceste fenomene să fie prezentate şi analizate în următoarea şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.