Cursuri de formare profesională pentru proaspeţii absolvenţi


Absolvenţii de liceu care nu s-au înscris la facultate şi se află în căutarea unui loc de muncă pot participa la programe de formare profesională care să le asigure creşterea şi versificarea competenţelor profesionale în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii. Programele de formare profesională asigură iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Accesul la programele de formare profesională se face în urma activităţii de informare şi consiliere profesională sau de mediere. Absolvenţii înregistraţi, indemnizaţi şi neindemnizaţi, beneficiază gratuit de serviciile de formare profesională, respectiv: beneficiază de pregătire teoretică şi practică pe toată durata cursului şi pot susţine gratuit, de cel mult două ori, examenul de absolvire al acestuia. Totodată, beneficiază de rechizite şi materiale de instruire, echipament de protecţie (dacă este cazul), abonament de transport în comun, după caz, decontarea cheltuielilor de transport, consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului. Actele necesare pentru înscrierea la cursuri sunt următoarele: – CI./BI. (xerocopie şi original); – certificat de naştere (xerocopie şi original); – certificat de căsătorie (xerocopie şi original), dacă este cazul; – dovada absolvirii studiilor (adeverinţe, certificat, diplome); – documentul medical care să ateste că persoana este aptă din punct de vedere medical; – adeverinţă de venit emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice; – recomandare în urma activităţii de informare şi consiliere profesională.