Cultura Tradiţională a comunităţii Drăgăşani
Astăzi, 11 martie, începând cu ora 11.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Drăgășani, are loc evenimentul artistic „Cultura Tradiţională a comunităţii Drăgăşani – o istorie scrisă de oamenii săi, 1968-2013”.
Cu acest prilej, se desfășoară o întâlnire cu oamenii de cultură din Drăgăşani şi lansarea volumului aniversar „Cultura Tradiţională din Vâlcea, 1968-2013 – o istorie concentrată şi ilustrată” de Gh. Deaconu şi Elena Stoica. La manifestare, vor participa oameni de cultură, animatori culturali, care au intrat în istoria culturală a Vâlcii și sunt activi și astăzi, primarul oraşului Drăgăşani. Evenimentul cultural este moderat de prof. Elena Stoica, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, centru care s-a ocupat, de altfel, de organizarea acestei acţiuni culturale, importantă pentru urbea din Drăgăşani.