Cu o „dublă” amicală în compania campioanei Serbiei, „galacticele” pregătesc debutul în Liga Naţională
Handbalistele Clubului Sportiv Oltchim Râmnicu Vâlcea vor disputa în primele zile ale acestei săptămâni ultimele două meciuri amicale din perioada de pregătire. Astăzi şi mâine, Sala Sporturilor din Drobeta Turnu-Severin va găzdui întâlnirile dintre campioana României şi RK Zajecar, campioana Serbiei. Pentru antrenorii ambelor grupări aceste meciuri sunt extrem de importante în perspectiva consolidării relaţiilor de joc dintre sportive, pe ultima sută de metri înaintea debutului competiţiilor oficiale: Liga Naţională în cazul Oltchimului, respectiv turneul preliminar pentru accederea în grupele Ligii Campionilor în cazul campioanei Serbiei (22-23 septembrie). Important de remarcat este şi faptul că ambele formaţii au efectuat transferuri importante în perioada intercompetiţională, în loturile celor două campioane naţionale ajungând aproape jumătate dintre handbalistele campioanei Spaniei, Itxako de Navarra.
Cele două meciuri de pregătire dintre Oltchim şi Zajecar sunt programate pentru zilele de marţi, 4 septembrie (începând cu ora 19.00), respectiv miercuri, 5 septembrie (tot de la ora 19.00). Cu prilejul acestor jocuri, pentru campioana României vor reveni pe teren două handbaliste care s-au accidentat uşor pe parcursul turneului din Ungaria: Alexandrina Barbosa şi Marija Jovanovic.
Oltchim şi-a amânat prima partidă din Liga Naţională
Federaţia Română de Handbal a stabilit ca startul noului sezon competiţional al campionatului intern să se producă joi, 6 septembrie. Însă, datorită meciurilor de pregătire programate la Drobeta Turnu-Severin, conducerea clubului Oltchim s-a văzut nevoită să solicite o amânare de câteva zile a primei etape. Astfel, partida din prima rundă, programată joi la Zalău, împotriva handbalistelor pregătite de tehnicianul Gheorghe Tadici, a fost amânată pentru data de 12 septembrie. În aceste condiţii, primul meci pe care îl vor disputa „chimistele” în noua stagiune va fi cel din etapa a II-a (programat duminică, 9 septembrie), atunci când, la Râmnicu Vâlcea, ele le vor întâlni pe sportivele de la HCM Roman. În etapa a III-a a Ligii Naţionale, Oltchim va înfrunta o „echipă surpriză”, apărută de numai câteva zile în campionatul intern. Datorită retragerii nou-promovatei Terom Z Iaşi din campionatul intern, FRH a decis să introducă în această întrecere echipa naţională de junioare a României, în componenţa căreia se află şi vâlceanca Nicoleta Safta.