Cu cinci handbaliste de la Energetic în lot, naţionala de junioare se pregăteşte la Sfântu Gheorghe


• selecţionata antrenată de Lazăr şi Dincă a intrat în „febra” Campionatului European din Polonia


După un scurt catonament desfăşurat la Piatra Arsă (în perioada 19-30 iunie) şi vizita medicală efectuată la o clinică din Bucureşti (pe 2 iulie), componentele lotului naţional de junioare al României s-au reunit pentru a-şi continua pregătirile în vederea participării la Campionatul European din Polonia, programat la mijlocul lunii august. Din lotul primei reprezentative a României la această categorie de vârstă ce se va pregăti, în perioada următoare (6-18 iulie), la Sfântu Gheorghe, fac parte şi cinci handbaliste legitimate la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea, campioane naţionale la junioare II în urmă cu trei săptămâni: Iulia Andrei, Florentina Craiu, Alina Ilie, Bianca Curmenţ şi Ştefania Boştină.

Sub conducerea antrenorilor Nicoleta Lazăr şi Constantin Dincă, reprezentativa ţării noastre la Europeanul destinat acestei categorii de vârstă (16-18 ani), programat în perioada 14-25 august în Polonia, va evolua, în grupele competiţiei, alături de selecţionata ţării gazdă, Spaniei şi Portugaliei.Primele două clasate din această grupă se vor califica în faza superioară a întrecerii, între cele mai valoroase opt echipe ale Europei.


Calendarul de pregătire al echipei naţionale


6-18 iulie: pregătire Sfântu Gheorghe

19-31 iulie: meciuri de pregătire interne

1-3 august: două meciuri de verificare cu Ungaria (Godollo)

4-5 august: pregătire Sânnicolau Mare

6-7 august: două meciuri de verificare cu Croaţia (Dugo Selo)

8-13 august: pregătire Poiana Braşov