CS Chimia, printre cele mai apreciate cluburi de karate din ţară


La finele anului recent încheiat, Federaţia Română de Karate şi-a desemnat cei mai valoroşi sportivi care s-au făcut remarcaţi în anul 2011, şi totodată, a nominalizat cele mai „productive” cluburi sportive din întreaga ţară în funcţie de numărul de sportivi selectaţi în loturile naţionale dar şi de „culorile” medaliilor pe care aceştia le-au câştigat.

Secţia de karate a Clubului Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea, condusă de către profesorul emerit Paul Dinu, s-a numărat, ca mai de fiecare dată, printre cele mai valoroase şi apreciate cluburi de profil din România. Vâlcenii au reuşit pe întreaga perioadă a anului trecut să „adune” de la toate competiţiile şi cupele naţionale dar şi internaţionale un impresionant număr de 112 medalii (dintre care 23 au fost de aur şi 36 de argint). Printre cele mai importante competiţii unde karate-ka „chimişti” au participat putem enumera: Campionatul Mondial de Karate Shotokan (Rusia – iulie 2011), din lotul naţional a făcut parte şi antrenorul Paul Dinu, sportivii români reuşind să îşi adjudece un număr de 7 medalii; Campionatul European de Karate Goju-Ryu (Barcelona, Spania), Paul Dinu fiind prezent în lotul naţional, aceasta câştigând medalia de bronz la proba de kumite; Campionatul European de Karate Wado-Kay (octombrie 2011 – Portugalia), din lotul naţional au făcut parte şase vâlceni. Aceştia au reuşit să câştige un număr de 5 medalii; Campionatul European de Karate Shotokan (noiembrie 2011 – Turcia), la lotul naţional au fost selecţionaţi patru „chimişti”, aceştia reuşind să câştige două medalii, dintre care una de aur.

În clasamentul sportivilor seniori pe medalii la campionatele europene şi mondiale pe anul 2011, întocmit şi oferit publicităţii de către Federaţia Română de Karate (se poate consulta pe site-ul www.frkarate.ro), antrenorul emerit Paul Dinu ocupă poziţia a şaptea la nivel naţional. Interesant de remarcat este şi faptul că sportivul „chimist” este considerat a fi cel mai valoros din provincie, primii şase nominalizaţi fiind legitimaţi ai unor cluburi bucureştene (3 de la Sportul Studenţesc, 2 de la Dinamo şi 1 de la Steaua). Tot în decursul anului trecut, rezultate foarte bune au mai obţinut şi alţi karate-ka vâlceni selecţionaţi în cadrul loturilor naţionale. Printre aceştia îi putem enumera pe Andrea Bîlă (a primit titlul de „cel mai bun sportiv vâlcean al anului 2011”), Stanciu Nicolae, Silviu Ghiţă sau Avram Iuliana.