Cristian Buican:
„GUVERNUL LIBERAL FINANȚEAZĂ 1.496 de investiții în peste 1.100 de localități din țară”


Prin intermediul unui material de presă, liberalii au prezentat un scurt bilanț, realizat la nivel național, privitor la modul în care vor fi folosiți banii din PNRR alocați pentru finanțarea proiectelor administrațiilor locale.
„Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă finanțează 1.496 investiții, în 1.149 localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de peste 7 miliarde de lei. Pentru Valul Renovării au fost aprobate 434 de noi proiecte, depuse de 46 de autorități centrale și 388 de unități administrativ-teritoriale. Proiectele includ lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice”, a precizat, pe marginea acestui subiect, Cristian Buican, deputat liberal de Vâlcea.
În context ar mai fi de amintit faptul că, tot la nivel național, pentru Fondul Local au fost aprobate 1.062 de noi proiecte. Pentru acestea 761 de unități administrativ-teritoriale din întreaga țară au depus cereri de finanțare. Proiectele vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști. De asemenea, au fost avute în vedere și aspecte precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană.