Crimă odioasă, la Ştefăneşti


• poliţia investighează decesul violent şi plin de enigme al unei femei de 77 de ani
 

Luni seara, un incident cu totul neobişnuit s-a petrecut în liniştita comunitate din sudul judeţului nostru. Astfel, conform raportului oficial, în jurul orei 23, poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea au fost sesizaţi de către Poliţia Municipiului Drăgăşani cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a fost identificată decedată în locuinţa sa, situată în comuna Ştefăneşti.

„La nivelul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea a fost constituită o echipă operativă complexă formată din lucrători în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, care însoţită de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a deplasat la faţa locului, unde a constatat că cele sesizate se confirmă. S-a stabilit că victima se numeşte C. Alexandra, în vârstă de 77 de ani, din localitate, şi prezintă la nivelul capului, membrelor şi corpului echimoze de culoare violacee, specifice unor loviri repetate cu un corp dur. În urma efectuării necropsiei, medicii specialişti au stabilit că moartea femeii a fost una violentă şi a fost cauzată de insuficienţă acută cardio-respiratorie din cauza unei asfixii mecanice prin sufocare şi sugrumare, victima prezentând leziuni specifice la nivelul gâtului, gurii şi nasului.

În urma efectuării de investigaţii şi activităţi specifice, poliţiştii l-au identificat pe principalul suspect, respectiv Dragoş C., de 21 ani, din localitate, care în prezent se află la sediul poliţiei pentru audieri.

Tânărul este cercetat în stare de reţinere de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru comiterea infracţiunii de omor, iar în data de 20 iunie  va fi prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă”, mai sună raportul oficial.