Contractele de investiții publice, SALVATE PRIN OUG


La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care prevede ajustarea valorilor din contractele de investiții publice.
„Actul normativ era necesar în contextul în care se înregistrează creșteri globale de prețuri la materialele de construcții, manoperă, transport, utilaje și la cele din domeniul energetic. Decizia face parte din pachetul de măsuri economice şi sociale propus de coaliția de guvernare, iar suma totală necesară pentru suplimentare din bugetul de stat, până la sfârșitul anului 2022, este de aproximativ 1,77 miliarde de lei pentru acoperirea ajustărilor contractelor de investiții finanțate din fonduri publice naționale. 1.675 de investiții finanțate de MDLPA, inclusiv spitale, școli și drumuri, au fost salvate deja de la sistarea lucrărilor în urma unei măsuri propuse anul trecut de Ministerul Dezvoltării pentru a contracara creșterea, la nivel mondial, a prețurilor materialelor de construcții. Măsura avea în vedere lucrările aflate în execuție, iar actul normativ aprobat prevede soluții și pentru contractele aflate în procedură de achiziție și cele aflate în derulare, finanțate din fonduri guvernamentale”, au anunțat reprezentanții Guvernului.

Vor fi acoperite costurile crescute cu care se vor confrunta firmele de construcții

Profitul firmelor de construcții nu va fi suplimentat, vor fi acoperite doar costurile crescute. Soluția rămâne valabilă și pe viitor, când, în urma unor eventuale scăderi de prețuri, se vor putea economisi bani publici prin ajustarea facturilor.
„Contractanții pot depune, în primele 45 de zile după intrarea în vigoare a acestei OUG, solicitări către autoritățile contractante pentru ajustarea valorii contractelor de investiții publice. Conform actului normativ, ajustarea se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat din contracte, în baza unui nou act adițional la contract și se va face la fiecare situație de plată. Formula de ajustare folosește indicele global în construcții ICC, diseminat de către INS, iar data de referință va fi luna anterioară datei limită de depunere a ofertei în baza căreia a fost încheiat contractul de finanțare, dar nu înainte de 1 ianuarie 2019, astfel încât creșterea diferitelor componente din contractele de lucrări publice să fie acoperit financiar”, reiese dintr-un comunicat oficial de presă al Guvernului.
Sursă foto: Arhivă