Considerații pe tema alegerilor
Nu spun o noutate când afirm că există o retorică a puterii și o alta a opoziției. Că oamenii politici își schimbă discursul în funcție de locul pe care îl ocupă în balansoarul puterii: sus sau jos. Ba chiar se spune, vreun liberal a scornit această vorbă, că alegerile se câștigă cu politici de stânga, dar se guvernează cu politici de dreapta, ca treaba să meargă bine. Nu este asta neapărat o ipocrizie a politicianului, sau este, dacă vreți, când admitem că această procedură e atât de bine-cunoscută încât nu mai surprinde pe nimeni.
Lucrurile se petrec întocmai nu numai la noi, nu numai Ciolacu este maestrul disimulărilor. Și prin alte părți se schimbă macazul după alegeri. În Italia, Georgia Meloni a câștigat alegerile cu un discurs naționalist, antieuropean și prorus, apoi prima vizită externă în calitate de premier a efectuat-o în Ucraina. Desigur, există și excepții și, de fapt, tocmai acestea dau dureri de cap și sperie adepții societăților democratice. Tocmai consecvenții ne perpelesc pe toate părțile.
Observ și o schimbare de curent, ce zic eu schimbare, o întoarcere la 180 de grade. În urmă cu niște ani, tendințele autoritariste, naționaliste, chiar dictatoriale (să nu uităm că fascismul s-a bazat întotdeauna pe un naționalism extrem, doar comunismul a căutat internaționala) erau camuflate sub aparența unor poziționări și manifestări absolut democratice. De pildă, vedeam asta la Putin, la Lukașenko, în anii de început. Dacă atunci era așa, au ajuns ca actualmente unele democrații tradiționale să caute autoritarismul, candidații să-și pună la lavalieră însușiri de om providențial care va da de pământ cu toți adversarii și va salva țara din cele mai grele momente; au ajuns să câștige alegerile cu un astfel de discurs pentru ca apoi condiționările specifice guvernării să-i readucă pe făgașul normal. Această suceală mă sperie puțin. Înseamnă că diferența între cetățenii care-și doresc o conducere dictatorială și cei care cred în democrație este foarte sensibilă, într-o lume a războiului informațional pervers, cu trolii care înveninează spațiul virtual și zăpăcesc mințile oamenilor. Ridică și o problemă de reziliență a societăților democratice în cazul unui conflict prelungit cu o putere nedemocratică, autoritară, precum Rusia sau Iran.
Am făcut toate aceste remarci în contextul apropiatelor alegeri, nu de la noi, ci din Statele Unite, care vor fi urmărite cu sufletul la gură de o întreagă planetă. Sunt văzute ca un test decisiv, mulți spun că lumea nu va mai fi la fel ca înainte. Înclin să nu le dau dreptate. În primul rând, Statele Unite este poate singurul stat care are mecanismele constituționale necesare pentru a nu permite exacerbarea tendințelor autoritariste, acestea fiind înăbușite încă din fașă. S-a dovedit asta și la primul mandat, cel care l-a precedat pe actualul, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Într-o carte de-a mea, un personaj, american de origine, susține următoarele: ”în State am putea trimite la Casa Albă și un manechin pentru că, de bine, de rău, relațiile instituționale funcționează, țara se autoguvernează. În România e exact pe dos. Chiar un președinte bine intenționat și capabil este pervertit, învins de sistem, cum spuneți voi. Judecând sumar, ne asemănăm: și la noi, și la voi se întâmplă ca lucrurile să se desfășoare la fel, indiferent cine ne sunt aleșii”.
Se pare că Microsoft a inventat funcția autocorrect întâi în politică și apoi în domeniul calculatoarelor. Așa că nu-mi fac griji privind eventuale derapaje. Statele Unite vor susține în continuare statele democratice aflate în prima linie, care luptă împotriva agresorului sovietic, rebotezat, indiferent cine se va afla la Casa Albă. Altfel vor pierde mai mult pe termen lung și știu asta.