Congresul socialiştilor europeni de la Bucureşti, un eveniment în premieră pentru Europa de Est


ponta_victor4Alegerea Bucureştiului pentru Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), care va avea loc anul viitor la Bucureşti – o premieră pentru Europa de Est – reprezintă un mesaj clar de susţinere pentru social-democraţii români, dar are şi o importantă componentă regională, a afirmat, duminică, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, într-o postare pe blogul personal.

Potrivit acestuia, Congresul PES de la Bucureşti, care va alege un nou leadership, va da semnalul privind înce­pe­rea bătăliei pentru câştigarea alegerilor europene din 2014, cu un candidat de stânga comun care să-l înlocuiască pe Jose Manuel Barroso de la preşedinţia Comisiei Europene.

“Îmi doresc sincer, pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri, ca greşeala făcută atunci (alegerea fascismului şi nazismului) să nu fie repetată, iar liderii progresişti din cadrul PES să se ridice la nivelul unei confruntări atât de dificile. Alegerea Bucureştiului ca loc de desfăşurare a celui mai important eveniment al stângii europene are şi o importantă componentă regională. Din păcate, cele trei mari ţări din Estul Europei – România, Ungaria şi Bulgaria – reprezintă deja un teren de încercare pentru modul în care dreapta va evolua pe tot continentul. Situaţia din cele 3 ţări este uimitor de similară – lideri (Băsescu, Orban, Borisov) demagogi şi populişti, lipsiţi total de ideologie şi de scrupule democratice, gata să-şi trateze popoarele ca pe o marfă de negociat în schimbul păstrării lor la putere. Alegeri fraudate fără jenă, libertatea presei călcată în picioare, democraţia parlamentară demonizată, relaţii de tip mafiot care se subs­ti­tuie instituţiilor statului de drept, prigonirea şi destruc­tu­rarea Opoziţiei politice cu metode specifice fascismului, corupţie generalizată, autoritarism pe plan intern şi servilism total pe cel extern. Mesajul Congresului PES va fi unul de conştientizare şi combatere solidară a acestui neofascism, care se întinde în această parte a UE”, a arătat Victor Ponta.

El a subliniat că evenimentul care va avea loc la Bucureşti va reprezenta şi un semn clar de încredere şi susţinere pentru PSD din partea familiei socialiste şi social-democrat europene.

“Pe plan intern, toţi ‘fripturiştii’ care au dezertat din PSD pentru a se înfrupta din beneficiile colaboraţio­nismului cu Băsescu nu prididesc să se autoprezinte ca mari oameni de stânga. (…) Congresul PES organizat în România cu doar câteva săptămâni înainte de alegeri este un mesaj clar de încredere că PSD (singurul partid de stânga din România), alături de partenerii din USL, va fi votat de populaţie cu speranţa acelei schimbări pe care o aşteptăm cu toţii de mult timp”, a spus Victor Ponta.

În context, el a dorit să facă o serie de precizări faţă de unele afirmaţii acuzatoare aduse în ultima perioadă de europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda, pe care îl califică un fel de “Lenin exilat în Elveţia al zilelor noastre”. El a adăugat că doreşte ca aspecte extrem de importante referitoare la viitorul politic al Europei să ajungă la cunoştinţă cât mai multor oameni din România.

“Îl consider pe Cristi Preda, în ciuda defectelor sale de caracter, un intelectual elevat, inevitabil jenat de tovărăşia sa impusă cu personaje precum Igaş, Anastase, Flutur & Co. Aşa că lui nu pot să-i trec cu vederea derapajele şi dezinformările legate de scena europeană, poziţia celor două mari grupuri politice (Popularii şi Socialiştii) şi efectele asupra României. Avântul cu care m-a acuzat pe mine că blochez intrarea României în Spaţiul Schengen, uitând să-şi ceară scuze atunci când opoziţia a venit tocmai de la două guverne (Olanda şi Finlanda) conduse de reprezentanţi ai Partidului Popular (din care face parte, cel puţin formal, şi PDL); ba chiar premierii spaniol şi austriac, ambii social-democraţi, s-au bătut în favoarea ţării noastre, fără a putea trece peste poziţia intransigentă a celor de dreapta”, a spus Ponta.

În opinia acestuia, “poate cea mai stupidă acuzaţie” a europarlamentarului PDL este aceea că ‘’Guvernul socialistului Papandreu din Grecia a distrus Europa’’.

“Asta chiar a fost gogonată, pentru că Papandreu a plecat şi astfel s-a ajuns la cei care reprezintă cu adevărat potenţiale ‘bombe atomice’ pentru Euro şi UE – adică la Italia ‘socialistului’ Berlusconi şi la Franţa ‘stângistului’ Sarkozy. Ca să nu mai vorbim de catastrofa produsă recent în Ungaria de bunul prieten al lui Băsescu şi al PDL, Viktor Orban – situaţia din ţara vecină având influenţe negative incomparabil mai mari pentru România decât orice altă ţară din zona Euro. După înlocuirea lui Papandreu, tot dl. Preda se bucura că ‘în Europa mai există doar un singur premier de stânga, în Danemarca’. Cu tot respectul, dar eu tocmai m-am întâlnit cu Werner Faymann, cancelarul social-democrat al Austriei, cu care am vorbit serios despre viitorul băncilor şi al companiilor austriece în România (OMV Petrom, BCR, Raiffeisen, Volksbank, Omniasig – credeţi că sunt importante pentru noi?). Dacă dl. Preda are dubii privind apartenenţa la UE a Austriei, sper că va privi săptămâna viitoare la televizor învestirea în funcţia de prim ministru al Belgiei (ţara aia mică unde merge săptămânal domnia sa) a socialistului Elio di Rupo – deci trei deocamdată; fără să adăugăm viceprim-ministrul laburist al Irlandei”, a spus preşedintele PSD.

Victor Ponta a subliniat că, după ce USL va câştiga alegerile din noiembrie 2012, “va fi foarte important cu ce guverne va colabora în efortul uriaş ce trebuie depus pentru a readuce România înapoi în Europa, acolo de unde Băsescu şi ai lui (inclusiv Dl. Preda) ne-au scos”. Mai mult, el susţine că “toate problemele României pe plan european au fost şi sunt cauzate, fără excepţie, de lideri politici şi guverne aparţinând Partidului Popular, ceea ce Cristian Preda ignora cu tenacitate şi viclenie”.

“Niciodată un lider social-democrat nu a fost în vreo ocazie împotriva ţării noastre, şi nici nu va fi în viitor, deoarece PES are cu totul altă filosofie privind Europa. PDL este considerat un paria în cadrul popularilor, deoarece a trecut peste noapte din Internaţionala Socialistă direct în PPE. Băsescu este un populist (…) pe care Sarkozy & Co. îl tratează ca pe o slugă uneori folositoare. Pedeliştii corupţi şi total inculţi politic nu au nici măcar o spoială ideologică şi sunt trataţi ca nişte oportunişti cu care (vorba lui Dinu Patriciu) ‘te ţii de nas şi mergi mai departe’! Asta până vor pleca de la guvernare, moment în care şi cei din PPE le vor da un şut de mult pregătit şi meritat, rămânând cu UDMR şi PNŢCD, consideraţi totuşi mai puţin compromiţători”, a mai susţinut liderul USL.