Conducerea CS Municipal vine cu o veste foarte bună: datoriile imense preluate de la Cătălin Rufă au scăzut la trei miliarde


• toţi aceşti bani trebuie să ajungă în conturile Apavil
Deşi a trecut exact un an de la momentul în care FC Damila Măciuca se muta la Râmnicu Vâlcea şi îşi schimba denumirea în CS Municipal, datoriile preluate de clubul senatorului liberal Dan Niţu nu au fost stinse în totalitate. Şi asta din cauza volumului însemnat al sumelor de bani pe care gruparea vâlceană a trebuit să le plătească, restanţele şi penalizările aferente acumulându-se cu fiecare lună ce a trecut. Cele 12 miliarde de lei vechi datorie preluate de pe vremea în care Cătălin Rufă era acţionar majoritar în Zăvoi au cântărit greu, poate chiar ratarea promovării în Liga I de anul acesta putând fi justificată astfel. Însă, recent, managerul general al CS Municipal a explicat care este starea actuală de îndatorare a echipei din Zăvoi, veştile primite fiind foarte bune. „Aşa cum am mai afirmat, noi am preluat clubul cu datorii de 12 miliarde. În acest moment, suntem la zero în privinţa finanţelor şi altor furnizori. Singura datorie pe care o mai avem este la Apavil. Am preluat patru miliarde de lei datorie, am plătit jumătate şi s-a mai acumulat un miliard. Acum sunt numai trei miliarde de achitat acestui furnizor. În luna august, vom primi primii bani de la Consiliul Local. Până acum, toate fondurile venite s-au dus la Finanţe. Noi am făcut investiţii în gazon de 8.000 de euro numai în ultima perioadă, pentru că CSM e o formaţie care trebuie să construiască şi are nevoie de un teren bun”, a declarat Lucian Munteanu.