„Condamnate” să învingă


• încă un meci capital pentru galactice • Rail Cargo – Oltchim, sâmbătă, de la ora 17.00
 

După un debut foarte anevoios, în care au pierdut primele două partide contând pentru faza grupelor principale ale Ligii Campionilor, handbalistele de la Oltchim par să îşi fi regăsit cadenţa specifică unei mari echipe în dubla manşă cu rusoaicele de la Zvezda. Totuşi, până la atingerea obiectivului fixat pentru acest sezon, aducerea marelui trofeu la Vâlcea, mai sunt mulţi paşi de făcut. Iar primul dintre aceştia este probabil cel mai anevoios, orice greşeală putând duce la distrugerea „puzzle-ului” gândit de cei trei antrenori. Drumul Oltchimului spre semifinalele Ligii va trece, duminică, pe la Budapesta. Acolo, în fief-ul vicecampioanei Ungariei, galacticele de la Vâlcea sunt obligate să câştige dacă vor să rămână „în cărţile” calificării. Ele vor plăti acum „tribut” pentru înfrângerea din 3 martie, suferită pe teren propriu, în faţa unguroaicelor, având dificila misiune de a recupera cele două puncte pierdute.

Manea: „Ne dorim foarte mult această cupă”

Va fi greu, dar nu imposibil! O spun handbalistele şi antrenorii lor, care rămân optimişti înaintea partidei, ştiind clar faptul că, cel puţin la nivel individual, valoarea sportivelor de la Oltchim este oricând superioară unguroaicelor. Dincolo de acest aspect, vâlcencele vor juca în meciul de sâmbătă mai mult cu sufletul, cele cărora le lipseşte din palmares acest prestigios trofeu european declarându-se gata să dea totul pe teren pentru a-şi apropia calificarea în semifinale. „Meciul următor este cel mai important! Trebuie să îl câştigăm pentru a ne mări şansele la calificare! Asta ne dorim, asta ne-am propus de la început şi cred că fiecare dintre noi îşi doreşte. Sunt fete care nu au luat niciodată această cupă şi ne-o dorim foarte mult”. Şi Aurelia Brădeanu şi-a exprimat încrederea în forţa grupului de la Oltchim, unul capabil să câştige la Budapesta: „O să fie un meci greu, ele au câştigat cu noi. Dar ne dorim din tot sufletul să ajungem acolo unde ne-am propus”.

Barbosa şi Navarro vor uita pentru şaizeci de minute că sunt neplătite

Deşi au depus memorii la Federaţia Română de Handbal prin care solicită să devină libere de contract, întrucât nu şi-au mai primit salariile din luna decembrie, cele două handbaliste au decis, în urma negocierilor purtate cu oficialii Oltchimului, să îşi amâne cu cel puţin câteva săptămâni despărţirea de campioana României, mai exact până în momentul în care se va cunoaşte exact situaţia în privinţa calificării în semifinalele Ligii. Aşa cum declara preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, jucătoarele care au depus memorii la Federaţie sunt dornice de a face perfor­manţă, obiectiv comun cu cel al condu­cerii clubului, iar o calificare în semifinale ar însemna păstrarea şanselor de a câştiga Liga Campionilor. În plus, cum handbalistele şi-au primit deja banii pe una dintre cele trei luni restante (este vorba despre decembrie) şi există speranţe ca următoarele tranşe să sosească în curând, situaţia pare să se fi mai detensionat, iar Barbosa şi Navarro vor „trage” sâmbătă pentru un succes al Oltchimului. Şi franţuzoaica Allison Pineau şi-a depus un memoriu la Federaţie, însă, în cazul ei, termenul până la care clubul îi poate achita salariile restante expiră săptămâna viitoare.

Fanii vâlceni au primit mai multe bilete la Budapesta

Pe bază de reciprocitate, clubul Oltchim a primit 200 de bilete pentru meciul de sâmbătă. Însă, cum numărul fanilor care au dorit să meargă în Ungaria pentru a-şi suţine echipa a fost mult mai mare, oficialii vâlceni au mai solicitat 50 de tichete omologilor maghiari. Aceştia şi-au dat acordul, iar la finalul acestei săptămâni, în arena „Dabas” din Budapesta, 250 de suporteri vâlceni vor încerca să ţină piept „vulcanului” alb-verde creat de fanii maghiari.

Surorile Bonaventura vor oficia partida
 

Întâlnirea dintre Rail Cargo şi Oltchim va fi condusă de o brigadă franceză, alcătuită din Charlotte şi Julie Bonaventura. Gemenele din Hexagon s-au făcut cunoscute prin stilul lor mai sobru de arbitraj, fluierând la majoritatea fazelor în care există contact fizic între jucătoare, fragmentând astfel jocul. Chiar dacă maniera lor de arbitraj este contestată de o parte a oamenilor din lumea handbalului, este evident faptul că ele primesc în continuare încredere din partea forurilor internaţionale de arbitraj, franţuzoaicele fiind chiar cele au oficiat partida din finala Jocurilor Olimpice de la Londra, meci în care Norvegia s-a impus în faţa Muntenegrului. Delegat din partea Federaţiei Europene de Handbal va fi austriacul Berthold Edeltraut.

Krim – Zvezda, meciul care poate stabili numele unei semifinaliste

Duminică, în capitala Sloveniei, se va disputa cealaltă partidă din etapa a cincea a grupei a II-a principale. Gazdele de la Krim Ljubljana vor încerca să îşi asigure încă de pe acum calificarea în „careul de aşi”, pentru aceasta având nevoie de un succes în faţa rusoaicelor de la Zvezda Zvenigorod, echipă deja eliminată din competiţie. Partida va începe de la 20.30 (ora României).