Concerte estivale oferite de Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu”


• cu ocazia „Zilelor Imnului Naţional”

Vineri, 27 iulie, începând cu ora 19.00, în sala „Lahovari” a Filarmonicii, se va desfăşura spectacolul „Concert estival”, susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii, dirijor Mihail Ştefănescu, solişti soprana Diana Ţugui şi baritonul Sandor Balla. În program: arii, canţonete şi uverturi din creaţia marilor compozitori F. Lehar, F. von Suppé, D. Sostakovici, G. Grigoriu, E. Toselli, P. Sorozabal.

Sâmbătă, 28 iulie, începând cu ora 19.00, în sala „Lahovari” a Filarmonicii, va avea loc spectacolul „Oltenia Big Band”. Invitaţi vor fi Gabriel Rosati – trompetă (SUA) şi Lucian Nagy – Saxofon. Ei vor prezenta lucrări de largă popularitate (blues, rock, bossa-nova,cha-cha, jazz, ş.a.). Tot sâmbătă, de la ora 22.30, în Scuarul „Revoluţiei”, Corala „Euphonia” va susţine un concert în aer liber, dirijor Mihail Ştefănescu. În program: pagini celebre din creaţia corală românească şi universală.

Duminică, 29 iulie, la ora 11.00, în Parcul „Zăvoi”, Corala „Euphonia” va intona Imnul Naţional.

Intrarea la spectacole va fi liber.