Comisia Monumentelor Istorice într-o nouă componenţă
Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului şi-a pus semnătura pe Ordinul nr. 2126 din 7 martie a.c. privind nominalizarea membrilor care fac parte din noua Comisie Naţională a Monumentelor Istorice, din Comisia Naţională de Arheologie şi din Comisiile Zonale ale Monumentelor Istorice.
Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 5 – Vâlcea, cu sediul şi secretariatul la Râmnicu Vâlcea, respectiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea, are în componenţă judeţele Vâlcea, Argeş, Olt şi Teleorman. Comisia monumentelor istorice are ca atribuţii fundamentarea şi propunerea elementelor specifice strategiei regionale privind protejarea monumentelor istorice, analize şi propuneri clasări şi declasări de monumente, propunere avize pentru lucrări la monumente istorice şi zone protejate.
„Prof. dr. Hanna Derer, arhitect şi profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, este noul preşedinte al Comisiei Zonale iar vicepreşedinte este arhitectul Alexandru Mulţescu. Membri care formează această comisie sunt: arheolog Dragoş Măndescu, arhitect Severică Mitrache, ing. Ion Stătică şi arhitecţii-şefi ai celor patru judeţe. Membrii invitaţi se nominalizează şi se convoacă în funcţie de complexitatea subiectelor din ordinea de zi a şedinţelor”, ne-a relatat Florin Epure, director la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea.