Colţul liric (2)


Lui Vasile Groza i se editează și alte cărți pentru copii, scrise din inimă, unele cu umor sau cu accente lirice şi vioiciune. Se distinge ca un bun cunoscător al universului copilăriei, care îl inspiră, creând o minunată operă închinată celor mici, de la vârsta preșcolară la cea a adolescenței. În același an al debutului editorial îi apare și  o casetă CD – „Căsuța cu povești” – care cuprinde poezii  în interpretarea actorilor Iurie Darie și Anca Pandrea.  Peste un an, poetul Vasile Groza face cadou copiilor o altă casetă CD – „Cutiuța muzicală” –  cu poezii scrise special pentru a fi puse pe note, în interpretarea  lui Dan Bitman, Mircea Baniciu, Virgil Ianțu și Ilie Năstase. „Cutiuța cu povești” din 2007, o altă casetă CD, cuprinde  poezii interpretate de actorii Daniela Nane, Florin Piersic și Florin Piersic-jr. Iubirea sa pentru cei mici continuă, în plan editorial,  cu o nouă casetă CD – „Cântece pentru îngerași” (2008), în interpretarea Loredanei Groza, a lui Simon Secrier și Mihai Constantinescu. Anul 2008 îi încununează viața de scriitor prin apariția albumului „Nano Nanino”, cu versuri inspirate din  „lumea prințesei Blu”, compozitoare și interpretă fiind fiica sa Loredana.

Vasile Groza a mai publicat volumele: „Poezii și ghicitori” (Editura RAO, 2010), „Poezii cosmice” (Editura Magic Print, 2010), „Oare cine-i?” (Editura Magic Print, 2010), „Cartea copiilor” (Editura Magic Print,  2011), „Alfabetul” (Editura Anca, 2011), piesa de teatru „Pălărierul”, a cărei premieră a avut loc în 2011, la Teatrul Țăndărică din București. O carte de referință a sa, apărută tot în 2011, la Editura Biodova, în Colecția IDEAL, este „101 Poeme”, periplu al autorului prin fabuloasa lume a copilăriei.  Casa sfântă, Pe genunchii bunicului și În grădina poetului sunt cele trei capitole ale acestui volum pe care autorul îl închină celor mai dragi sufletului său: părinților, soției, fiicei și fiului, ginerelui și nurorii, celor doi nepoți – „frumoasei Elena” și „bravului David-Cristian”, pe care îi asigură că îi iubește dureros de mult. Un poet sincer și iubitor, cu copilăria în suflet de-a pururi „icoană sfântă-n roiuri nestemate, despre care regretatul scriitor și publicist Olimpian Ungherea scria: „Vasile Groza este o personalitate clar conturată, cu precădere în domeniul literaturii pentru copii: poeme și proză. A publicat mai multe cărți bine primite atât de către publicul larg, cât și de critica literară.” Fapt confirmat și la Rm. Vâlcea, unde Vasile Groza, în decembrie 2011, la Târgul de carte pentru copii și tineret, organizat de Bibloteca Județeană „Antim Ivireanul”, a avut o întâlnire cu cititorii-elevi, cu o participare record: peste 300 de copii. „Este un Ion Creangă, noul Ion Creangă, cum îmi place mie să-i spun”,  declară fiica sa Loredana. Și continuă: „Dacă de la mama am învățat să cânt, de la tata am învățat să fiu creativă. Pentru că el a adunat tone de manuscrise, de povești, iar în ultima perioadă s-a specializat în literatura pentru copii.”

*

Folosesc prilejul că duminică, 5 august, prietenul și confratele nostru Vasile Groza împlinește senioriala vârstă de 75 de ani, ca să-i adresez, în numele meu și al soției, al marii familii a „Curierului de Vâlcea” un călduros LA MULȚI ANI cu sănătate, bucurii și fericire alături de toți cei dragi!