CIOLACU A PORNIT OPTIMIST spre Bruxelles: „Vom implementa reformele asumate prin PNRR cu sprijinul partenerilor europeni în beneficiul României și al românilor”
Premierul Marcel Ciolacu desfășoară în perioada 31 august – 1 septembrie 2023 prima vizită la Bruxelles de la preluarea mandatului de prim-ministru, în contextul dialogului constant pe care România îl are cu instituțiile europene.
„România este stabilă politic și economic, are a doua cea mai mare creștere economică între statele membre ale Uniunii Europene, puternic susținută de investițiile străine directe. Vom menține dinamica economiei românești și încrederea investitorilor prin reformele pe care le facem în domeniile esențiale. Aceste reforme sunt asumate atât prin Programul de Guvernare, cât și prin PNRR, ceea ce arată determinarea fermă a Guvernului României de a le implementa cu sprijinul partenerilor europeni și în beneficiul României și al românilor”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul României va avea întrevederi cu înalți oficiali europeni: președinta Comisiei Europene – Ursula Von der Leyen, cu președinta Parlamentului European – Roberta Metsola, cu președintele Consiliului European – Charles Michel și cu directorul general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force) din cadrul Comisiei Europene – Céline Gauer.
În Belgia, Ciolacu va vizita doi răniți ai exploziilor de la Crevedia
Un punct important al deplasării la Bruxelles va fi vizita șefului Executivului la Spitalul Militar Regina Astrid din capitala Belgiei, unde au fost transferate pentru tratament două persoane rănite în exploziile de la Crevedia.