Cinste pensionarilor din Păuşeşti-Otăsău


Vladoiu-Aurel• deputatul Vlădoiu şi omul de afaceri Virgil Covercă au sprijinit autorităţile locale pentru organizarea sărbătorii persoanelor de vârsta a treia

În ziua de 20 noiembrie, la ora 17.00, din iniţiativa autorităţilor locale şi a depu­tatului Colegiului Horezu, Aurel Vlădoiu, s-a organizat în comu­na Păuşeşti – Otăsău o sărbătoare dedicată persoanelor de vârsta treia. La invitaţia primarului Gheorghe Pâr­vulescu şi a viceprimarului Cons­tan­tin Cazan au răspuns peste 350 pensionari din localitate, dar şi Ion Cîlea – preşedintele PSD Vâlcea şi preşedintele Consiliului Judeţean, deputatul Cristian Buican – preşe­din­tele PNL Vâlcea, sena­torul Emilian Frâncu – preşedintele PNL Rm. Vâl­cea, precum şi o serie de consilieri judeţeni şi locali. „A fost o sărbătoare de suflet, dedicată celor care o viaţă s-au dă­ruit pentru binele comunităţii locale. Astfel, la manifestare au par­ticipat foşti primari şi consilieri locali ai comunei. Aşa cum spune un vechi proverb «Dacă nu ai bătrâni, să-ţi cumperi», trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le întoarce aces­tor oameni măcar o parte din bi­nele pe care ei l-au făcut pentru ţară. Încercăm să uşurăm greutatea de pe umerii pensionarilor, gârboviţi de criza generalizată creată de Guvern, care apelează la ce e mai uşor: tăiat pensii, tăiat salarii. Guvernarea por­to­calie nu se gândeşte cum să vină în spriji­nul celor care s-au jertfit pen­tru această ţară. Dimpotrivă! Sub­ven­ţiile la agricultură au fost tăiate, subvenţiile la căldură au fost tăiate, iar noua lege a asistenţei sociale lo­veşte în mare parte persoa­nele care locuiesc în mediul rural”, a declarat deputatul Vlădoiu.

Această manifestare nu putea fi atât de bine organizată dacă nu existau oameni de bună – credinţă, care să fie alături de comunitatea locală. Unul dintre aceştia a fost omul de afaceri Virgil Covercă. „Îi felicit pe organizatori şi transmit un gând de mulţumire şi apreciere pentru Virgil Covercă, care a sprijinit substanţial derularea acestei sărbători a pen­sionarilor”, a conchis Aurel Vlădoiu.