Cîlea, locul 35 în topul salariilor președinților de consilii județene


Ion-Calea• analiza vizează anii 2009 și 2010

În baza declarațiilor de avere ale președinților consiliilor județene din țară, Econtext a realizat o analiză legată de salariile încasate în 2009 și 2010 și evoluția onorariilor în cei doi ani. Vorbim despre salariul net al acestora. Primul loc revine preșe­dintelui CJ Mureș, Lokodi Edita, care în 2009 avea un salariu de 7.963 lei/lună, iar anul trecut a primit 7.496 lei/lună, variația fiind de -5,90%. Locul secund aparține președintelui CJ Iași, Constantin Simirad, acesta obținând în 2009 6.417 lei/lună, iar în 2010 primind 5.903 lei/lună, o variație de -8%. Victor Mocanu, președintele CJ Buzău ocupă locul trei cu un salariu în 2009 de 6.458 lei/lună și-n 2010 cu 5.684 lei/lună, o variație de -12%. Șeful Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, se situează abia pe locul 35 dintr-un total de 41, acesta primind în 2009 un salariu de 4.503 lei/lună, iar anul trecut  4.045 lei/lună, o variație de -10,20%. Ultimul loc revine liderului CJ Bistrița-Năsăud, Liviu Rusu, în 2009 acesta obținând 4.499 lei/lună, iar în 2010 luând 3.879 lei/lună, o variație de -13,80%.