Cîlea continuă înţepăturile la adresa primarului Rădulescu


Cilea_panou_USL_001Despre conflictul inexplicabil de amplu şi profund dintre CJ şi Primăria Râmnicului pe tema înfiinţării  Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), presa a consemnat pe larg desfăşurarea contrelor dintre cele două tabere. Recent întocmitul armistiţiu dintre cele două instituţii nu pare să-l fi mulţumit deplin pe liderul pesedist Ion Cîlea. Ieri, în cadrul şedinţei ordinare a lunii august, preşedintele Consiliului Judeţean nu şi-a putut cenzura o nouă săgeată către pedeliştii din Primărie: „Bine că s-au trezit şi ei în ceasul al treişpelea şi n-am pierdut câteva zeci de milioane de euro”, a sunat replicat prin care Cîlea s-a răcorit la microfoanele legislativului.