Chimistele se pregătesc la malul mării


Handbalistele de la CS Oltchim au început în forţă pregătirile pentru noul sezon competiţional (se cunoaşte că în viitoarea stagiune, principalul obiectiv pe care şi-l pro­­pune conducerea campioanei României este cucerirea tro­­feului Ligii Campionilor). Reunirea echipei a fost programată pentru luni, 9 iulie. Cu acest prilej, „galacticele” au făcut cu­noştinţă cu doi dintre antrenorii clubului (danezii Jakob Vestergaard – principal şi Mette Klit – secund), cei care, împreună cu Steluţa Luca (de asemenea, antrenor secund) vor încerca să ducă gruparea râmniceană pe culmile gloriei. Primele pregătiri au fost programate încă de luni, atunci când sportivele au efectuat cele dintâi antrenamente, atât de ordin tehnico-tactic, dar mai ales fizice (totul culminând cu proba de rezistenţă – 3.000 m). Pregătirile s-au desfăşurat la Sala Sporturilor „Traian”, dar şi pe pista de atletism a Stadionului „Municipal”.

Încă de miercuri, cei trei antrenori au plecat, împreună cu treisprezece sportive, pe litoralul românesc (mai exact în staţiunea Mamaia), locaţie în care chimistele vor efectua primul stagiu de pregătire al pauzei intercompetiţionale (revenirea este programată pentru 18 iulie). Handbalistele care se pregătesc în acest moment pe litoral sunt: Paula Ungureanu, Mihaela Smedescu, Iulia Managarova, Ramona Farcău, Oana Manea, Adina Meiroşu, Cristina Neagu, Patri­­cia Vizitiu, Aurelia Brădeanu, Alexandrina Barbosa, Daniela Băbeanu, Adriana Nechita şi Iulia Puşcaşu.

Mai trebuie precizat faptul că, după jumătatea lunii au­gust, lotul vâlcencelor se va completa cu alte şase straniere, ocupate în acest moment cu pregătirea, alături de naţio­na­lele lor, în tentativa câştigării unei medalii cât mai strălu­ci­­toare la Jocurile Olimpice de la Londra. Cele şase sunt: Amandine Leynaud şi Allison Pineau (Franţa), Katarina Bulatovic şi Marija Jovanovic (Muntenegru), Silvia Navarro (Spania) şi Ekaterina Vetkova (Rusia).