„Chimistele” au reuşit prima victorie a sezonului!


• ieri, de la ora 11.00, la Roman a avut loc prima partidă a noului sezon din Liga Naţională la handbal feminin

Galacticele Oltchimului au susţinut primul test în campionatul intern, la Roman, în faţa echipei locale HCM. Meciul a avut loc mai devreme decât startul oficial al primei etape din Liga Naţională (programat mâine) pentru a oferi ocazia „chimistelor” să participe la inaugurarea Sălii Sporturilor „Adriana Nechita” din Băileşti.

Partida de la Roman se anunţa dificilă pentru elevele antrenate de Radu Voina, având în vedere faptul că moldovencele au format una dintre cele mai bune echipe din sezonul trecut al primei ligi. Această premisă s-a adeverit în teren, acolo unde a fost un echilibru destul de accentuat, nicio echipă nu s-a desprins la mai mult de patru goluri diferenţă pe tot parcursul jocului. Până la pauză, disputa a fost presărată cu multe greşeli în defensivă de ambele părţi, dar cei doi portari, mai ales Talida Tolnai, au închis destul de bine porţile. De la HCM, Amelia Busuioceanu s-a remarcat în prima repriză, „perforând” de opt ori poarta vâlcencelor. Scorul pauzei a fost surprinzător favorabil moldovencelor, 15-14. În cea de-a doua repriză, în echipa Oltchimului au evoluat mai bine în teren jucătoare de bază, precum Elisei, Stanca sau Ozel, reuşind într-un final cu adevărat dramatic să marcheze punctul câştigător cu doar trei secunde înaintea ultimului fluier. Scor final HCM Roman – Oltchim Râmnicu Vâlcea 27-28. Cea mai bună marcatoare a partidei a fost jucătoarea gazdelor, Amelia Busuioceanu cu 15 reuşite! Pentru „chimiste” următorul meci oficial va fi sâmbătă 10 septembrie, în deplasare, la SCM Craiova.