Chimia s-a „împiedicat” la Târgu Mureş


• doar un gol le-a despărţit pe handbalistele de la CS Chimia de obţinerea unei remize în Ardeal

Sportivele antrenate de Nicoleta Lazăr au disputat sâmbătă, 29 octombrie, par­tida din etapa a VIII-a a Diviziei A în campionatul naţional de handbal femi­nin (Seria Vest). Sorţii le-au adus o deplasare la Târgu Mureş, acolo unde au în­tâlnit echipa din localitate, Mureşul. Disputa s-a dovedit a fi destul de echili­bra­tă, prin prisma valorii apropiate a componentelor celor două loturi (înaintea acestei runde, ambele echipe aflându-se la egalitate de puncte, fiecare cu câte opt). În tabăra vâlcencelor, din cauza unei accidentări, marea absentă a fost Nicoleta Safta, cea mai bună marcatoare a echipei în această primă parte a cam­pionatului. Chiar şi aşa, Chimia a prestat un joc de calitate, doar câteva gre­şeli făcute pe faza de apărare au făcut ca scorul pauzei sa fie favorabil ardelencelor: 12-11. Repriza secundă a început cu mai multă poftă de joc din par­tea râmnicenelor, iar diferenţa negativă de pe tabelă s-a mutat în „contul” spor­tivelor din Târgu Mureş. Nimic nu anunţa căderea inexplicabilă din finalul jo­cului pentru „chimistele mici”, avantajul de 2-3 goluri pe care îl avuseseră fiind „demolat” de gazde, care s-au impus greu, la un singur gol distanţă, scor 24-23!

Tot în această rundă s-au mai disputat următoarele partide: CSM Sfântu Gheorghe – Universitatea Reşiţa 39-24 (20-12 a fost scorul pauzei); CS Timi­şoara – CSM Bistriţa 36-31 (18-13); HC Alba Sebeş – CSŞ Caracal 28-32 (13-15); Bowling Sfântu Gheorghe – Universitar „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu 25-29 (14-17) şi Universitatea Timişoara – CSM Slatina 28-27 (14-14). În clasa­ment, formaţia vâlceană coboară pe locul şapte, cu opt puncte. Pe pri­mele poziţii se află în acest moment CS Timişoara şi Universitar „Constantin Brâncuşi”, fiecare cu câte 12 puncte.

Etapa a IX-a se va disputa chiar astăzi, 2 noiembrie, când CS Chimia va primi, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnic, vizita formaţiei HC Alba Sebeş, ocupanta poziţiei a opta în clasament. Partida va începe de la ora 11.00.