„Cel mai probabil, Liga a II-a va rămâne în actualul format”


• opinia aparţine lui Cornel Şfaiţer, preşedintele cluburilor din eşalonul secund în Comitetul Executiv al FRF

În pofida multiplelor probleme de ordin financiar care afectează tot mai profund desfăşurarea în bune condiţii a întrecerilor fotbalistice din cele două serii ale Ligii a II-a, opinia celor implicaţi în acest fenomen este aceea că actualul format ar fi de preferat unuia care să reunească sub un singur campionat întregul eşalon secund. Chiar dacă oficialii recunosc că astfel s-ar perpetua mediocritatea în care se zbate „fotbalul mic” românesc, ideea contopirii seriilor Est şi Vest pare să fie amânată pentru „vremuri mai bune”, când cluburile participante să îşi poată permite deplasările extrem de lungi, prin toată ţara.

În acest sens, una dintre cele mai avizate opinii este cea a preşedintelui cluburilor din Liga a II-a în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, Cornel Şfaiţer. Acesta a declarat că este posibilă o schimbare în desfăşurarea întrecerilor din liga secundă, dar numai în ceea ce priveşte modul de promovare, respectiv retrogradare a echipelor: „Multe cluburi au datorii foarte mari la bugetul statului şi există riscul să nu termine campionatul. Este posibil să ne reorganizăm în noul sezon competiţional, dar la Liga a II-a vor rămâne tot două serii pentru că nu este infrastructură. Probabil va fi play-off şi play-out”.