Ceasul rău


Amenzi de 11.000 lei comercianților de produse de iarnă

37 de operatori economici au fost verificați de către inspectorii Protecției Consumatorului, aceștia ocupându-se cu comercializarea produselor desti­na­te sărbătorilor. În cazul a opt socie­tăți s-au aplicat amenzi în valoare de 11.000 lei, iar doi agenți economici s-au ales cu avertismente. Neconfor­mitățile au vizat lipsa informării asupra produsului, lipsa afișajului prețului sau preambalarea produselor fără eti­cheta de identificare a acestuia.

23 de dosare penale, în atenția magistraților

Anul acesta, 23 de dosare penale sau ajuns în atenția magistraților vâlceni. Plângerile au fost înaintate de către inspectorii de muncă. Potrivit datelor furnizate de inspectorul șef al ITM Vâlcea, Ion Nicolaescu, din numărul total de dosare, 17 au vizat munca cu mai mult de șase persoane fără contracte de muncă încheiate, cinci pentru folosirea în activitate a mi­norilor și unul pentru neprezentarea, repetată, la controalele inspectorilor de muncă vâlceni.