Ceasul rău


Traficul fără numere, noua modă

Poliţia a dat peste o nouă tendinţă în rândul şoferilor vâlceni, iar două cazuri consemnate la finele săptă­m­â­nii întăresc această afirmaţie. Astfel, B. Petre, de 57 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus un autotu­rism marca Fiat fiind neînmatriculat şi cu numere false. În cauză, s-au întoc­mit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autotu­rism neînmatriculat şi cu numere false. Şi T. Io, de 20 ani, din comuna Olanu, a condus un autoturism marca Volkswagen în municipiul Râmnicu Vâlcea neînmatriculat şi cu numere de înmatriculare false. În urma veri­ficărilor în bazele de date, s-a stabilit că tânărul a săvârşit infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false.

Noi controale pe calea ferată

În ultima săptămână, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Vâlcea şi cei din cadrul posturilor de poliţie TF subordonate au desfăşurat activi­tăţi în vederea prevenirii faptelor antiso­ciale şi pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi pe trenurile de persoane. Prin acţiunile desfăşurate împreună cu efective de jandarmi şi lucrători din cadrul CFR, s-a urmărit combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală (furturi de la călători, de la infrastructura fero­viară, aruncări cu piatră asupra garni­turilor de tren etc.) şi a fenomenului de călătorie frauduloasă.  În urma ce­lor 13 controale desfăşurate, au fost patrulate 46 de trenuri şi 31 de staţii, au fost depistaţi 60 călători frauduloşi,  fiind aplicate 14 sancţiuni contra­venţionale în valoare de 4900 lei.

Minorii C. M., de 12 ani şi A. S., de 14 ani, au fost identificaţi în noap­tea de 24/25 noiembrie a.c. în Staţia CF Râmnicu Vâlcea, fără a putea să-şi justifice prezenţa. Cu ocazia veri­ficărilor efectuate s-a stabilit că cei doi minori sunt instituţionalizaţi în Centrul de plasament nr. 9 Băbeni de unde au plecat în data de 24 no­iembrie, fără acordul personalului de serviciu. Minorii au fost conduşi şi  reintegraţi în centru. Împreună cu jan­darmi şi organe de control CF vor fi continua­te activităţile de prevenire a faptelor care aduc atingere  patrimo­niului C.F. sau călătorilor şi în peri­oada urmă­toare.