Ceasul rău
Dosar penal pentru deţinere fără drept a unei arme neletale
În data de 4 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bălceşti, ai secţiilor/posturilor de poliţie comunale arondate, ai Serviciului de Investigaţii Criminale Vâlcea, Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi ai Serviciului de Intervenţie Rapidă Vâlcea, în baza unei autorizaţii de percheziţie emisă de Judecătoria Bălceşti au efectuat 2 percheziţii domiciliare la locuinţele lui A. Alexandru şi C. Cristian, ambii din oraşul Bălceşti.
Cu ocazia activităţilor întreprinse, la locuinţa lui A. Alexandru au fost identificate două arme neletale cu aer comprimat supuse autorizării, care erau deţinute fără respectarea prevederilor legale.
În cauză, se continuă cercetările faţă de A. Alexandru sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi bărbatul riscă pentru această faptă între 3 luni şi 1 an de închisoare.
Furt de 1740 lei, soldat cu interdicţie de a părăsi localitatea
Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, i-au prezentat M. Nicu de 19 ani, din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman şi Sandu F., de 24 ani, din comuna Băiculeşti, judeţul Argeş, instanţei de judecată, care în baza probatoriului administrat, a dispus faţă de aceştia măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 30 zile, începând cu data de 4.10.2012. Aceştia fuseseră reţinuţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Menţionăm că, la data de 3 octombrie, poliţiştii au fost sesizaţi de către un cetăţean din municipiul Rm. Vâlcea despre faptul că i-a fost sustrasă, din autoturismul proprietate personală, suma de 1740 lei. În baza celor sesizate, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând că cele sesizate se confirmă, iar în urma activităţilor desfăşurate, oamenii legii i-au identificat şi reţinut pe M. Nicu, de 19 ani, din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman şi Sandu F., de 24 ani, din comuna Băiculeşti, judeţul Argeş, care au recunoscut fapta comisă. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în cauză.
Continuă ploaia de amenzi datorate vitezei
În doar 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au reuşit contabilizarea altor 10.586 lei constând în amenzi pe străzile judeţului. Aceştia au desfăşurat două acţiuni pe linie de prevenire a evenimentelor rutiere şi au aplicat 66 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.586 lei. Şi de această dată, cele mai multe sancţiuni contravenţionale, respectiv 32, au fost aplicat pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În activitatea desfăşurată au fost reţinute şi 2 permise de conducere, unul pentru depăşire neregulamentară şi unul pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h.
Suspect de furt, identificat de criminalişti
În urma prelucrării mijloacelor de probă prelevate de la faţa locului, criminaliştii vâlceni au reuşit identificarea principalului suspect în cazul unui furt dintr-o societate comercială, comis în noaptea de 20/21 august, în localitatea Berbeşti. Este vorba de Marius C., de 20 de ani, din localitatea Alunu, suspect de faptul că în noaptea de 20/21 august a pătruns într-un magazin de alimentaţie publică situat pe raza localităţii Berbeşti, de unde a sustras mai multe bunuri alimentare în valoare de 450 lei.
Faţă de Marius C. se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.