Ceasul rău


Dosare penale pentru furt

Joi seara, în jurul orei 16.35, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în autogara Antares din municipiu, un cetăţean a fost înşelat de două persoane de sex feminin. La faţa locului, a fost  identificată partea vătămată, respectiv M. Ion, de 77 de ani, din comuna Vaideeni, care a relatat verbal că a fost înşelat, prin metoda ghicitului, de două persoane de sex feminin, de suma de 610 lei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliţiei, poliţiştii le-au identificat pe B. Maria, de 34 ani, din municipiul Rm. Vâlcea şi C. Valentina, de 20 ani, din municipiul Piteşti, care au fost recunoscute ca principale suspecte ale faptei de furt, de către L. Alexandru, agent de pază la autogară şi, M. Ion, partea vătămată. 

În cauză, se efectuează cercetări faţă de cele 2 femei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Minoră identificată cu operativitate de poliţişti

Poliţiştii Biroului Urmăriri, în colaborare cu cei de la Secţia Nr.4 Poliţie Rurală Prundeni, în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, au identificat-o pe minora Diana C.,  de 16 ani, din comuna Orleşti, care, în dimineaţa zilei de 9 mai a.c., a plecat de la domiciliul acesteia la un liceu din municipiul Drăgăşani, unde este elevă şi nu s-a mai întors. Aceasta a fost identificată la domiciliul unor prieteni din municipiul Drăgăşani. Din declaraţia fetei, a reieşit faptul că, pe timpul plecării,  aceasta nu a fost victima nici unei infracţiuni, motiv pentru care a fost ulterior predată tatălui său.