Ceasul rău


La volan cu alcoolul în sânge

În urma unei acţiuni preventive, pe linie rutieră, desfăşurată în Râmnicu Vâl­cea, poliţiştii municipali au oprit pentru con­trol, pe str. Topolog, un autoturism, mar­ca BMW, la volanul căruia se afla un bărbat de 43 de ani, din municipiu. Întru­cât conducătorul auto avea un compor­tament confuz şi emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1.04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Vâlcea unde i-au fost recoltate probe biologice de sân­ge în vederea stabilirii alcoolemiei. Aces­ta  este acum cercetat penal pentru co­miterea infracţiunii prevăzută de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002, iar în cazul în care va fi găsit vinovat riscă o pe­deap­să privativă de libertate de până la 5 ani.

Minor, autorul a două furturi din locuințe

Poliţiştii din Călimăneşti au identi­fi­cat principalul suspect în cazul a două furturi comise la locuinţele unor cetăţeni din localitate şi au recuperat bunurile sus­trase, ce au fost restituite proprie­ta­rilor. Este vorba de un băiat de 15 ani, din Călimăneşti, care conducea, pe stra­da Tudor Vladimirescu, un motoscuter sustras, în noaptea precedentă, din cur­tea locuinţei unui cetățean din oraşul Că­limăneşti. În timpul cercetărilor, poli­ţiş­tii au constatat că minorul este prin­ci­palul suspect şi în cazul furtului unei bi­ci­clete, din holul unui bloc, din Căli­mă­neşti, faptă comisă în timpul aceleiaşi zile. Prejudiciul produs prin comiterea fap­telor penale a fost recuperat, de po­liţişti şi restituit proprietarilor. Faţă de mi­nor se fac acum cercetări pentru docu­men­tarea întregii activităţi infracţionale.

Au prins spărgătorul de magazine din Râmnic

Poliţiştii municipali au reuşit identi­fi­carea principalului suspect în cazul a două furturi din societăţi comerciale, co­mise în noaptea de 31.07-01.08.2011, în municipiul Râmnicu Vâlcea. Este vorba de un bărbat de 33 de ani, din comuna Prundeni. Acesta  este suspectat de faptul că a pătruns, prin efracţie, într-un bar situat pe Aleea Castanilor, de unde a sustras suma de 1180 lei, iar ulterior a pătruns prin escaladare, pe terasa unui restaurant, situat pe Bd. N.Bălcescu, de unde a sustras un televizor cu plasmă. Oamenii legii au reuşit  recuperarea televizorului şi a sumei de 337 lei, bunuri identificate la domiciliul suspectului şi care au fost predate părţilor vătămate. Bărbatul  este acum cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

La spital, după o căzătură cu mopedul

Luni noaptea, în jurul orei 01.00, în timp ce conducea un moped, pe DJ 678, în localitatea Drăgoeşti, deplasându-se din direcţia Drăgoeşti spre Olanu, o fe­meie de 35 de ani, din localitatea Dră­goeşti, s-a dezechilibrat şi a căzut pe ca­rosabil. În urma impactului a rezultat ră­nirea gravă a conducătorului de moped, care nu purta cască de protecţie, su­ferind un politraumatism cranian şi fractură de cot.

Grupaj realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea