Ce subvenții mai pot primi fermierii?


Nu mai puțin de șapte scheme de plăți directe pe care le primesc fermierii până în anul 2020 iar agricultorii nu trebuie să încurce schema de plată unică pe suprafață (SAPS) cu alte scheme de ajutor sau, și mai rău, să creadă că SAPS ar include toate schemele de plăți directe. Plățile acordate direct fermierilor în cadrul schemelor de sprijin sunt denumite plăți directe.
Schema de plată unică pe suprafață (SAPS)
Se acordă anual pentru fiecare hectar eligibil declarat de fermier. Cum se calculează cuantumul acestei plăți? Prin împărțirea pachetului financiar alocat de Comisia Europeană. Concret, în fiecare an, Comisia Europeană stabilește pentru fiecare stat membru plafonul național anual pentru schema de plată unică pe suprafață. Suma aceasta este împărțită la numărul de hectare eligibile. APIA a comunicat, pentru anul acesta, 72,69 euro/ha pentru schema de plată unică pe suprafață (SAPS). Cel puțin din această sumă sunt garantate creditele bancare pentru fermieri și tot din această se acordă un avans de 50%. La finalizarea tuturor controalelor efectuate de APIA, cuantumul sumei s-ar putea modifica, dar nu semnificativ. Statele membre UE pot să aplice această plată până cel târziu pe 31 decembrie 2020.
Ajutor național tranzitoriu (ANT)
Statele membre UE, care decid să aplice schema de plată unică pe suprafață, pot să acorde ajutoare naționale tranzitorii, în perioada 2015-2020. Este o plată suplimentară pentru fermierii din sectoarele cu plăți naționale directe complementare în anul 2013. Statele membre pot decide pe baza unor criterii obiective cuantumul ajutoarelor naționale tranzitorii. Anul trecut, acest ajutor național tranzitoriu (ANT) a fost 19 euro/ha.
Plata redistributivă
Este o plată anuală destinată fermierilor care au dreptul la plata unică pe suprafață. Se acordă anual pentru hectarele de pământ declarate eligibile. Statele membre UE calculează în fiecare an cuantumul plății redistributive înmulțind o cifră care urmează a fi stabilită de statul membru și care nu depășește 65% din valoarea medie a plății naționale pe hectar cu numărul drepturilor la plată activate de fermier sau cu numărul hectarelor eligibile. Numărul hectarelor nu este mai mare de 30. Între 1 și 5 hectare eligibile la plată se acordă 5 euro/ha, iar între 5 și 30 hectare plata redistributivă crește la 45 euro/ha. Cuantumul plății redistributive acordată fermierilor, anul acesta, pentru primele 30 ha este 46,75 de euro/ha.
Plata pentru înverzire
Fermierii care au dreptul la plata unică pe suprafață aplică pe toate hectarele  eligibile practici agricole benefice pentru climă și mediu: diversificarea culturilor, menținerea pășunilor permanente existente și prezența unei zone de interes ecologic pe suprafața agricolă. Sub rezerva deciziilor statelor membre, un fermier poate respecta una sau mai multe practici agricole. Este o plată anuală acordată pe hectar eligibil. Statele membre UE au dreptul să folosească 30% din plafonul național pentru acordarea acestei plăți. Cuantumul se obține prin împărțirea acestei sume, rezultată din calcularea procentului de 30%, la numărul de hectare eligibile. Anul acesta, fermierii români ar putea beneficia de o plată pe înverzire de 53,90 euro/ha.
Plata pentru tinerii fermieri
Este o plată anuală acordată fermierilor care nu au mai mult de 40 de ani în anul depunerii cererii unice. Tânărul fermier va primi această plată pentru o perioadă de maxim 5 ani. Statele membre UE pot aplica o sumă forfetară pentru fiecare fermier sau numărul de hectare eligibile sunt înmulțite cu un număr care corespunde unui procent de 25% din plata medie națională pe hectar. România a ales cea de-a doua variantă. Cuantumul acestei plăți pentru acest an este 29,77 euro/ha.
Schema de sprijin cuplat
Se acordă pentru culturi proteice, soia, leguminoase pentru boabe, cartof, lucernă, cânepă, orez, semințe, hamei, sfeclă de zahăr, fructe și legume. Cuantumul acestei plăți diferă de la cultură la cultură. De exemplu, pentru soia este 325 de euro/ha, pentru lucernă 55 de euro/ha etc.
Schema simplificată pentru micii fermieri
Fermierul care a depus o cerere unică de plată în anul 2015 și este eligibil pentru schema de plată unică pe suprafață are dreptul la o plata anuală al cărei cuantum este între 500 euro și 1250 euro, în funcție de suprafață. De această plată beneficiază fermierii al căror cuantum de plăți directe este mai mic decât 25% din plata medie pe fermier acordată la nivel național.
Beneficiarii plăților directe sunt fermierii activi, persoane fizice sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă.