Ce înseamnă fermă mică?


Giosan-Lidia03Enterprise Europe Network anunţă că definirea corectă a termenului „fermă mică” implică un efort special pentru încadrarea într-o schemă simplificată de plată către fermele mici, pentru a le creşte competitivitatea şi implicarea în revitalizarea zonelor rurale.

„Această susţinere suplimentară a fermelor mici nu este în conformitate cu obiectivul de contribuţie a agriculturii la bunăstarea zonelor rurale şi la creşterea vitalităţii acestora. Mulţi proprietari de ferme mici practică agricultura ca un hobby, iar veniturile lor majoritare derivă din activităţi neagricole. Pentru a putea defini fermele mici ar trebui să se plece de la costul de tranzacţie pe fermă pentru implementarea plăţilor directe plătite de administraţia publică naţională. Se presupune că se compară preţul administrativ pentru acordarea plăţilor directe cu plata efectivă primită de fermier: dacă acesta ar reprezenta 10-20% din plata efectivă atunci fermele sub acest prag pot fi considerate mici. În continuare, lucrurile pot urma două căi. Prima, ar fi ca simplificarea să se facă prin acordarea unei sume unice către fermele aflate sub acest prag (ferme mici). În felul acesta, plăţile administrative vor scădea, însă multe ferme s-ar putea să primească mai mulţi bani decât primeau înainte, iar suma totală ar putea să crească, deşi costurile administrative se reduc. A doua cale se referă la simplificarea procedurilor administrative şi a altor cerinţe şi astfel se ajunge la reducerea costurilor administrative. Ca atare, fermele mici ar primi aceeaşi plată la hectar ca şi fermele mari, însă vor fi supuse unor cerinţe mult mai lejere privind eco-condiţionalitatea”, ne-a explicat Lidia Giosan, Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea.