„Cartea de cinci stele”


Serviciul Indexare – Referinţe electronice al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea şi ANBPR  – Filiala Vâlcea derulează proiectul „Cartea de cinci stele”. Obiectivele acestui proiect se încadrează în programul de promovare a colecţiilor bibliotecii şi vizează organizarea unui spaţiu virtual unde cititorii să poată interacţiona, să îşi împărtăşească preferinţele de lectură, să facă recomandări şi să primească aprecierile celorlalţi în legătură cu propunerile de lectură făcute. Pe parcursul proiectului, toţi cei care doresc să recomande o carte citită sunt invitaţi la bibliotecă, unde vor fi înregistraţi audio-video. Prezentările vor fi organizate într-o videolistă a cărţilor preferate care va fi postată pe site-ul bibliotecii. Fiecare prezentare va beneficia de un spaţiu dedicat comentariilor şi voturilor. Cartea care va obţine cele mai multe voturi va fi declarată „Cartea de cinci stele”. Prin aceasta, biblioteca încurajează participarea utilizatorilor la crearea noilor servicii şi beneficiază de informaţii cu privire la preferinţele de lectură ale cititorilor, date utile în alcătuirea listelor viitoarelor achiziţii de carte. Cei interesaţi să participe sunt invitaţi să se înscrie la adresa biroureferinte@yahoo.com, coordonator Cristiana Olteanu. (http://carteadecincistele.blogspot.com/).