Carambol în Romanii de Sus. Trei persoane au ajuns la spital


Duminică, 10 martie 2024, în jurul orei 10.30, polițiștii din Horezu au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 669, pe raza orașului Horezu (în Romanii de Sus), s-a produs un accident rutier soldat cu victime. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, s-a produs o coliziune între trei autoturisme.

„În urma impactului, a rezultat rănirea a trei persoane, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, ne-au informat polițiștii vâlceni.