CAR Pensionari se extinde! Se pun bazele filialei din Milcoiu


După ce a înființat, recent, o filială în comuna Tomșani, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor se extinde și la Milcoiu. Deja se duc tratative din acest punct de vedere. Potrivit declarației președintelui CARP Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban, deja există o listă cu puțin peste 100 de membrii în zonă: „În plus, deschiderea unei filiale în Milcoiu ar fi foarte importantă pentru zonă, aflându-se la hotarul dintre Argeș și Vâlcea. Se pot atrage, astfel, mulți membrii din partea cealaltă, mai ales că unii cetățeni își ridică pensiile din județul nostru. Ce pași mai sunt de făcut? Pași ce țin de birocrație, cum ar fi achiziționarea chitanțierelor, instruirea în legislația finan­ciară a persoanei care se va ocupa de fi­lială. Este vorba de o doamnă care a lucrat la CEC, dar are cunoștințe în domeniu”.