„Când autoritățile vă cer să părăsiți casele, am rugămintea s-o faceți”


• declară Aurora Gherghina, subprefect de Vâlcea
Subprefectul județului, Aurora Gherghina, s-a aflat mai tot timpul pe teren, mai ales în zona Vaideeni, coordonând transportul și acordarea de ajutoare sinistraților. Ce spune reprezentantul Guvernului în teritoriu de modalitatea cum au decurs lucrurile imediat după prăpădul din Vaideeni? „23 de adulți și cam tot atâția copii au fost scoși, în cele din urmă, cu forța din locuințe. N-aveau de gând cu nici un preț să părăsească casele afectate, gata să fie luate de ape sau să cadă pe ei. Când autoritățile vă cer să părăsiți locuințele, rugămintea mea e s-o faceți. Orice întârziere, orice minut de a părăsi casa vă pune viața în pericol. Pune viața în pericol și celor dragi, dar și salvatorilor. Cred că timpul pierdut între sinistrați și salvatori putea fi folosit altfel”, a declarat subprefectul Gherghina.