Campionatul instituţiilor de învăţământ MAI, a IV-a ediţie


În perioada 16-20 mai a.c., Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani găzduieşte Campionatul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor Drăgăşani 2011, aflat la a IV-a ediţie. Din datele furnizate de lt.col. Ionel Arapalea, purtător de cuvânt Jandarmeria Drăgăşani, la competiţie vor participa sportivi (studenţi şi elevi) din următoarele instituţii: Academia de poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti şi Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani. Pe parcursul a trei zile, participanţii îşi vor demonstra măiestria sportivă în probe de atletism, cros, judo, fotbal tenis, tir, tenis de masă şi minifotbal.  La deschiderea oficială a concursului au fost prezenţi: subprefectul judeţului, Ioan Filip, Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgăşani, Monica Iagăr, Radu Cătălin, Adrian Popa, Adrian Vasile, toţi din cadrul Centrului Cultural al MAI, Maria Georgescu – inspector şcolar IŞJ Vâlcea, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ din Drăgăşani. S-au derulat competiţiile de minifotbal, de tir, de atletism, tenis de masă şi fotbal-tenis.