Căldură mai scumpă, în Râmnic!


În ședința Consiliului local al municipiului Rm. Vâlcea, pe baza documentelor depuse de CET Govora, reprezentând tarifele aprobate la nivel național de ARRE, consilierii locali au fost nevoiți să aprobe creșterea prețului Gcal pentru consumatorii casnici. Pe lângă aceasta, din bugetul local, conform unei hotărâri definitive a Curții de Apel Pitești, Primăria va trebuie să plătească peste 11,5 milioane de lei furnizorului de agent termic, bani care reprezintă diferența dintre prețul de producere al energiei termice aprobat în 2022 și prețul actualizat, conform tarife aprobate ANRE. Prețul la Gcal va fi, așadar,  531,21 lei, în comparație cu 428,95, cât a fost până în prezent, reprezentând o creștere cu peste 23 de procente. Subvenția asigurată de municipalitate va fi de 52,50 lei/Gcal.