Bulatovici şi Popovici la un pas de aurul olimpic (1)
• două jucătoare de la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost decisive pentru obținerea acestei performanțe
Apăruți de numai câțiva ani pe harta lumii, sportivii din Muntenegru continuă să uimească prin performanțele lor. Aceeași remarcă este valabilă și în cazul handbalistelor din lotul echipei naționale al acestei țări, reprezentantele micuțului stat balcanic reușind să atingă faza semifinalelor celei mai importante competiții la care un sportiv poate participa (Jocurile Olimpice) din chiar prima ediție la care au luat startul.
„Gemenelele” handbalului muntenegrean au lovit din nou, Katarina Bulatovic și Bojana Popovic fiind decisive, marți seară, pentru obținerea unei calificări istorice în fața unui adversar redutabil din handbalul mondial, selecționata Franței. De altfel, acest duel a fost o reeditare a meciului din turneul preolimpic, atunci când Muntenegru s-a dovedit din nou mai bună în fața Franței, într-o partidă disputată chiar în Hexagon. Acel turneu a fost punctul final al visului românesc – obținerea biletelor la JO, România încheind pe locul al treilea o grupă din care doar primle două clasate s-au calificat mai departe. Revenind la duelul extrem de interesant de marți, trebuie adăugat faptul că acesta s-a disputat de la un capăt la celălalt sub semnul echilibrului, niciuna dintre cele două aprige combatante nereușind să își creeze un avantaj mai mare de trei goluri. Franța a început mai bine. A dat senzația, cel puțin în partea de început a primei reprize că poate trece peste complexul înfrângerii de pe propriul teren, suferită în luna mai în fața Muntenegrului, însă fragilul avantaj de două goluri din minutul 26 nu a fost suficient până la finalul partidei și „dubla” realizată de Jovanka Radicevic în ultimele minute a făcut ca scorul consemnat la pauză să fie unul de egalitate, 13-13.
Nici în repriza secundă, „ostilitățile” nu au evoluat diferit. Franța a început, din nou, mai bine, s-a aflat aproape constant într-un avantaj minim (17-14 – minutul 38; 21-19 – minutul 53), finalul fiind de-a dreptul de coșmar pentru handbalistele franceze. Cu numai câteva zile înainte de retragerii din viața de sportiv profesionist (conform propriilor declarații, JO reprezintă ultima competiție la care va mai participa), Bojana Popovic a reușit poate cele mai importante goluri din cariera sa impresionantă, „dubla” din minutele 55 și 57 readucând egalitatea pe tabela de marcaj și suspansul la cote maxime. Ultimele minute au făcut-o remarcat pe una dintre cele mai bune handbaliste din lume în momentul actual, recent transferată la campioana României, CS Oltchim. Katarina Bulatovic a punctat și ea în minutele 58 și 59, aducând victoria în tabăra echipei sale cu numai câteva secunde înaintea ultimului fluier al arbitrilor danezi. Rezultatul final al partidei a fost 23-22, iar Muntenegru a obținut calificarea în semifinalele Jocurilor Olimpice. Cele două „chimiste” din naționala Muntenegrului s-au achitat foarte bine de sarcinile primite din partea antrenorului Dragan Adzic, Katarina Bulatovic și Marija Jovanovic (foto) marcând împreună șapte goluri în acest meci (șase, respectiv unu).
CONTINUARE…