Buican ar vrea şi nu prea ministru


buican_cristi3Numirea lui Ovidiu Silaghi în postul de ministru al transporturilor a pus în mişcare, zilele trecute, urmărirea penală a acestuia de către DNA. Liberalii au repliat imediat şi s-au orientat la trei nume pentru a-i succede lui Silaghi. Printre cei nominalizaţi se numără şi deputatul vâlcean Cristian Buican, care s-a aflat într-o situaţie asemănătoare în toamna anului trecut, când Eduard Hellvig urma să fie schimbat din fruntea Ministerului Dezvoltării. Ca şi în 2012, Buican se află la dispoziţia organelor centrale ale PNL comentând că „nu s-a luat o decizie în Biroul Politic Naţional”.