Biletele pentru semifinala Ligii Campionilor se vor pune în vânzare cu două zile înainte de meci


Schita_SalaAnticipând numărul foarte mare al solicitărilor pentru bilete la meciul tur din cadrul semifinalei Ligii Campionilor la handbal feminin din data de 1 aprilie (atunci când în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, CS Oltchim va întâlni campioana Ungariei, Audi ETO Gyor), oficialii clubului vâlcean au postat pe site-ul propriu câteva informaţii foarte importante pentru toţi cei care îşi doresc să vadă „pe viu” acest duel dintre două supercampioane.

Astfel, conducerea Clubului Sportiv Oltchim a decis vânzarea tuturor locurilor disponibile din Sala Sporturilor „Traian”, inclusiv cele rămase libere în zona abonamentelor. Totodată au fost stabilite şi preţurile tichetelor de intrare. Cele mai ieftine dintre acestea regăsindu-se la lojele 4, 6, 7 şi 8, preţul unui bilet fiind de 40 lei. Urmează Balcoanele 1 şi 2 (50 lei); Sectoarele D şi F (tot 50 de lei); Sectoarele A, C şi E (60 de lei); Sectorul B ţinând „capul de afiş”, preţul unui tichet în această zonă fiind de 80 lei.

De asemenea, mai trebuie amintit şi faptul că vânzarea biletelor direct de la casele de bilete din incinta Sălii Polivalente se va face cu două zile înaintea meciului, acestea fiind puse la dispoziţia celor interesaţi vineri, 30 martie, începând cu ora 09. Persoanele care au făcut rezervări on-line pe site-ul clubului (acest serviciu electronic fiind valabil pentru cei cu domiciliul în oricare dintre judeţele României, exceptând Vâlcea) vor primi tichete de acces în Balconul 1 (intrarea 7), la preţul de 50 de lei. Acestea sunt rugate să reconfirme rezervarea în noile condiţiile impuse de club. Rezervările rămân valabile inclusiv în ziua jocului (biletele vor fi ridicate cu minim 3 ore înainte de startul partidei, adică până la cel târziu ora 15.00). După acest termen, biletele rezervate vor fi scoase la vânzare prin intermediul caselor de bilete.

Mai sus puteţi consulta schiţa Sălii Sporturilor „Traian” cu sectoarele si zonele distribuite pentru o mai bună informare.