Bilanţ la Finanţele Publice vâlcene: în 2012, venituri bugetare mai mari cu 2,9%


gogirnoiu_gheorghe_bunVineri, 1 februarie 2013, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a făcut bilanţul activităţii desfăşurate în anul 2012. Au participat: Mihail Cons­tantin, vicepreşedinte Agenţia Naţio­nală de Administrare Fiscală, re­pre­zen­tanţi ai Instituţiei Prefectului – Jude­ţul Vâlcea, Consiliului Judeţean Vâl­cea, ai principalelor instituţii publice ju­de­­ţene, parlamentari, precum şi ai presei.

La 31 decembrie 2012, DGFP Vâlcea administra fiscal 116.200 con­tri­buabili, din care: 15.876 persoane juri­dice; 100.324 persoane fizice, persoane fizice autorizate, asociaţii familiale şi profesii libere. La nivelul judeţului Vâlcea, în anul 2012, au fost colectate impozite, taxe şi contribuţii în sumă de 881,5 mil.lei, cu 7,6% mai mult faţă de programul repartizat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţio­nală de Administrare Fiscală, respectiv cu 2,9% faţă de încasările realizate în anul 2011.

În veniturile realizate la nivelul judeţului Vâlcea, menţionate mai sus, nu sunt incluse cele 303,9 mil.lei încasate de la cei 21 mari contribuabili vâlceni administraţi în anul 2012 de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti.

Realizările au situat Vâlcea, ca şi în anii anteriori, pe un loc fruntaş la nivel de ţară, loc determinat de pregătirea şi experienţa profesională a salariaţilor instituţiei. Realizările pe bugete componente se prezintă astfel: 119% la bugetul fondului pentru asigurări de sănătate; 113,2% la bugetul asigurărilor sociale; 109,6% la bugetul fondului pentru şomaj; 100% la bugetul de stat.

La finele anului 2012, totalul arieratelor certe de recuperat de la debitori era de 24,4 mil.lei, mai mic cu 8,6 mil.lei (26,1%) faţă de anul 2011. Pentru realizarea obiectivului de reducere a arieratelor: au fost aplicate cu operativitate toate măsurile de executare silită la toţi contribuabilii care înregistrau obligaţii neachitate în termen la bugetul general consolidat; s-a acţionat pentru declararea în insolvabilitate a debitorilor care nu au bunuri şi venituri urmăribile; a fost atrasă răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil, cf. art. 27 şi 28 din Codul de Procedură Fiscală, a persoanelor vinovate de starea de insolvabilitate a acestora. Astfel, în anul 2012, la 97 operatori economici, respectiv la 130 persoane, care, cu rea-credinţă au indus insolvabilitatea societăţilor pe care le administrau, DGFP Vâlcea a atras răspunderea solidară pentru suma de 24,6 mil.lei; a fost solicitată deschiderea procedurii insolvenţei, monitorizând atent această activitate, în scopul recuperării unui volum cât mai mare de arierate. DGFP Vâlcea a formulat 37 de cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, pentru recuperarea a 28,2 mil.lei de la debitorii bugetului general consolidat. În 380 de cazuri de insolvenţă cerută de alţi creditori, DGFP Vâlcea s-a înscris la masa credală pentru suma totală de 37,2 mil.lei.

La 1.166 contribuabili persoane juridice, care s-au sustras de la declararea şi plata obligaţiilor fiscale, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în sumă de 1,1 mil.lei, iar după analizarea fiecărui caz în parte, au fost impuşi din oficiu 1.146 contribuabili, pentru creanţe în sumă de 1,7 mil.lei. Pentru prevenirea sustragerii de la plata creanţelor bugetare, în 46 cazuri, au fost instituite măsuri asigurătorii pentru suma totală de 14,5 mil.lei, din care: 36 la persoane fizice, pentru 13,9 mil.lei, respectiv la 10 persoane juridice, pentru 0,6 mil.lei.

Rata de încasare a obligaţiilor stabilite suplimentar, la persoane juridice, a fost cu 13,32% mai mare faţă de indicatorul realizat la nivel naţional şi cu 11,87% faţă de cel programat, iar la persoane fizice, a fost mai mare cu 50,71% faţă de nivelul indicatorului realizat la nivel de ţară, respectiv cu 47,17% faţă de cel programat. În urma verificărilor efectuate, la 803 operatori economici, inspectorii fiscali au stabilit obligaţii suplimentare de plată în sumă de 77,5 mil.lei, din care 2,7 mil.lei la persoane fizice. De subliniat este şi faptul că, în 106 verificări efectuate, nu au fost stabilite sume suplimentare, fapt ce ilustrează că sunt şi contribuabili care respectă întrutotul legislaţia fiscală. Verificările au vizat, cu prioritate, domeniile care au prezentat risc fiscal şi anume: achiziţii intracomunitare de legume şi fructe, construcţii, comerţ cu combustibili, carburanţi şi cereale. Prin acţiunile desfăşurate în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au fost destructurate reţele de fraudare care au prejudiciat bugetul consolidat al statului cu 24,6 mil.lei.

Deşi în întreaga activitate desfăşurată a fost pus accentul pe rolul preventiv al controlului, în 189 cazuri în care a fost constatată eludarea legislaţiei fiscale, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 279 mii lei.

Totodată, fără a constitui un scop în sine, pentru prejudicii aduse bugetului de stat în sumă totală de 28,4 mil.lei, DGFP Vâlcea a sesizat organele abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în 47 de cazuri, iar pentru suma de 9,2 mil.lei (3 cazuri) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

În anul 2012, la ghişeele unităţilor Trezoreriei Statului, au fost încasate în numerar venituri ale bugetului general consolidat în sumă de 180 mil.lei, prin 284 mii operaţiuni, în creştere cu 8 mil.lei, respectiv cu 29.000 de operaţiuni, faţă de anul precedent, creştere determinată, în principal, de preluarea, începând cu 1 iulie 2012, a încasării unor contribuţii de la casele de asigurări de sănătate şi de pensii. Încasările în numerar la ghişeele trezoreriilor reprezintă 20,42% în totalul încasărilor realizate în anul 2012 la nivelul judeţului Vâlcea.

În anul 2012, DGFP Vâlcea a obţinut rezultate bune în asigurarea unor servicii de calitate în cadrul asistenţei contribuabililor, prin intermediul: „Centrului de asis­ten­ţă a contribuabililor”, „Telefonul contribuabilului”, siteul instituţiei, precum şi, di­rect, la ghişee. Cele 41.540 de apeluri telefonice şi cele 248.155 de vizite ale siteului DGFP Vâlcea, înregistrate în anul 2012, atestă, atât interesul şi încrederea acor­date de contribuabilili din întreaga ţară, cât şi profesionalismul salariaţilor din acest sector.

De remarcat sunt rezultatele studiului efectuat asupra calităţii serviciilor oferite de 216 administraţii fiscale în cadrul Programului „Fiscul util şi politicos”, derulat la nivel de ţară de Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe, care au situat DGFP Vâlcea între primele 5 judeţe din ţară în ceea ce priveşte profesionalismul şi amabilitatea salariaţilor faţă de contribuabili.

Începând cu 16 octombrie 2012, la Unitatea de Imprimare Rapidă, a fost imple­men­tată transmiterea de popriri bancare în sistem centralizat, pentru întreaga ţară, Vâlcea fiind judeţ-pilot, contribuind astfel la reducerea costurilor cu executarea silită a creanţelor bugetare. Pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate, în anul pre­ce­dent, a fost extinsă capacitatea de stocare a datelor, au fost achiziţionate: siste­mul de protecţie a instalaţiei electrice; echipamente periferice (scannere şi impri­man­te), precum şi alte utilaje necesare eficientizării procesului de producţie.