Bătrânul luat de viitură în comuna Stroești a fost găsit


• din păcate, cadavrul acestuia zăcea la șapte kilometri de locul dispariției
Luni, 28 iulie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în aceeași zi, din cauza precipitaţilor abundente, debitul pârâului Aninoasa din comuna Stroești a crescut brusc. Apele au doborât o punte, în apropierea căreia se afla un bărbat în vârstă de 71 ani, din localitate. Căutările persoanei dispărute au fost începute în aceeași zi, dar sistate seara din cauza lăsării întunericului, precipitaţiilor abundente şi a debitului apelor. Căutările au fost reluate în dimineaţa zilei următoare, însă primele rezultate au apărut abia ieri, 31 iulie. Cadavrul bărbatului a fost descoperit îngropat în aluviuni, pe malul drept al râului Cerna, tocmai pe raza comunei Copăceni, la șapte kilometri distanţă de locul dispariţiei. La aceste căutări, efectuate pe cursul pârâului Aninoasa şi al râului Cerna, au fost angrenate forţe MAI şi membri ai administraţiilor locale din comunele Stroeşti, Copăceni, Lăpuşata, Lădeşti, Fârtăţeşti, Stăneşti, Valea Mare, Bălceşti, Măciuca și Diculeşti.
A fost găsit și cadavrul bărbatului dat dispărut în Stoenești
De asemenea, au fost continuate acţiunile de căutare a bărbatului de 40 ani, din comuna Stoeneşti, dispărut în data de 29 iulie. Din cauza precipitaţiilor abundente, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut într-un canal de scurgere a apelor pluviale, în imediata apropiere a DJ 646 A. Viitura formată pe canal avea adâncimea de aproximativ 80 cm şi lăţimea de peste un metru! Trupul bărbatului a fost transportat de forța torentului pe o distanţă de circa 50 metri, până în albia pârâului Dobriceni. Acolo nu a mai avut nicio șansă de salvare, acesta intrând în vâltoarea apelor dezlănțuite.
În prezent, 30 de poliţişti și 15 jandarmi sunt instituiţi în echipe de căutare pe o lungime de 13 km, pe cursul pârâului Dobriceni şi al râului Govora. Mai mulţi aparţinători ai bărbatului dispărut au fost alături de echipele de căutare. Cadavrul bărbatului a fost identificat pe malul stâng al pârâului Govora, pe raza comunei Mihăeşti, la aproximativ 10 km de locul dispariţiei.