Banii pentru a doua tranşă de minimis: 897.980 lei spre 4.588 de agricultori vâlceni


Badele_florel2• Direcţia pentru Agricultură Vâlcea anunţă că va începe plăţile corespunzătoare celei de-a doua tranşe – şi ultima – pentru ajutorul de minimis acordat de Guvernul României fermierilor care au avut culturile calamitate
 

Prin intermediul unui comunicat oficial de presă purtând autograful directorului Florel Bădele (foto), condu­cerea Direcţiei afirmă: „Seceta prelungită de anul trecut a afectat culturi agricole pe suprafeţe destul de însemnate şi în judeţul nostru. Pentru atenuarea efectelor devastatoare a acestei secete, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 897/2012 privind aprobarea schemei «Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012 asupra culturilor agricole», care se acordă în agricultură în sectorul vegetal. Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis este de 100 lei/hectar şi se acordă pentru suprafeţe de culturi agricole în teren arabil de minimum un hectar şi maximum 10 hectare.

Datorită prevederilor acestui act normativ, un număr destul de însemnat de producători agricoli din judeţul nostru au beneficiat de sume de bani reprezentând  ajutor de minimis pentru compensarea fenomenului de secetă. Printr-o informare susţinută a producătorilor agricoli, cu sprijinul organelor administraţiei locale, s-a reuşit să se depună  un număr de 1.0547, cu o valoare de 21.180,63 lei, acoperind peste 95% din producătorii agricoli îndreptăţiţi să obţină astfel de ajutoare. Până la sfârşitul anului trecut, Direcţia pentru Agricultură a judeţului Vâlcea  a făcut plăţi în valoare de 1.224.826 lei, reprezentând peste 56% din cererile depuse.

Până la finele lunii februarie, în conturile fermierilor care au depus documentaţiile pentru plată şi nu au primit încă sprijinul financiar, vor intra sumele de bani solicitate. Este vorba despre 897.980 lei, bani de care vor beneficia cei 4.588 de agricultori vâlceni care au solicitat acest lucru. Plăţile se vor face în zilele de 26, 27 şi 28 februarie 2013.”