Bănicioiu alături de Matei şi Rădulescu
Deputatul PSD Nicu Bănicioiu a fost, ieri, la Râmnicu Vâlcea, într-o vizită neoficială, surse ale „stângii” USL precizându-ne că este vorba de o vizită efectuată cu familia. Cu toate acestea, preşedintele TSD a avut câteva întâlniri cu conducerea locală a partidului. Alături de Costi Rădulescu, Bănicioiu a fost văzut vizitându-l pe preşedintele Ion Cîlea, dar şi pe viceprimarul Gigi Matei. Admiţând că întâlnirile nu au avut un caracter oficial, alegerile interne privind postul de deputat pentru colegiul Râmnic Sud ne fac să credem că este vorba şi de o susţinere indirectă a unor candidaţi.