Bălceștiul rămâne cu Judecătoria


O veste bună de la deputatul Constantin Rădulescu: Camera Deputaților a respins ieri în Plen Proiectul  de Lege privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti  şi a parche­telor de pe lângă acestea! Radiind de bu­cu­rie, dar și de mândrie pentru această știre, repre­zentantul Ostrove­niului în legislativ ne-a repetat încântat: „Judecătoria din Bălceşti, salvată în Ca­me­ra Deputaţilor!” Deputatul Rădulescu a declarat apoi: „Astăzi, Plenul Came­rei Deputaţilor a decis să respingă  proiec­tul  de Lege privind desfiinţarea unor ins­tan­ţe judecătoreşti  şi a parchetelor de pe lângă acestea,  propus de Ministerul Justiţiei.  Este un pas impor­tant care se face în ceea ce eu îmi do­resc a fi salvarea de la închidere a aces­tei judecătorii. În Bălceşti, trebuie să existe şi să funcţioneze în continu­are judecătoria şi ori de câte ori voi avea ocazia, voi face toate demersurile legale pentru ca această instituţie să funcţioneze în continuare.”