Badea depune proiecte, Ministerul Muncii taie finanţarea


Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Co­pilului Vâlcea a depus proiecte impor­tante pentru sistem şi beneficiarii acestuia, dar niciunul nu a fost imple­mentat din lipsa fondurilor. Anul trecut, DGASPC Vâlcea a depus patru proiecte la Ministerul Muncii, acestea vizând reintegrarea copiilor instituţio­nalizaţi care au împlinit 18 ani, mon­tarea panourilor fotovoltaice pe aco­pe­rişurile tuturor centrelor şi califi­carea angajaţilor. Ghinion însă. Cum Ministerul Muncii a tăiat fondurile, fapt pentru care banii pentru ducerea la împlinire a acestor planuri cine ştie când vor ajunge la destinaţie. Valoa­rea celor patru proiecte implementate este de câteva milioane de lei.