Azi-noapte în Drăgășani: MAȘINA ÎN CARE SE AFLAU DOUĂ TINERE a rămas blocată pe calea ferată! Trenul a spulberat-o!


Pompierii militari din cadrul Detașamentului Drăgășani au intervenit în data de 8 octombrie 2023, în jurul orei 23.15, la un accident feroviar produs în municipiul Drăgășani, pe strada Digului. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.
„Echipajele operative au găsit la locul accidentului un autoturism avariat sever de trenul de marfă, fără ocupanți în interior și două persoane de sex feminine care se autoevacuaseră înainte de momentul impactului. Cele două persoane prezentau atac de panică, ele fiind evaluate de echipajul SMURD. Au refuzat transportul la spital. Pompierii militari au efectuat măsurători cu aparatura din dotare, deoarece trenul transporta propilenă, (măsurătorile au arătat că nu sunt scăpări de gaze) și au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, ne-au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea.
Sursă foto: ISU Vâlcea