„Avem nevoie de minimum 700.000 lei în această săptămână”


Deşi în conturile CS Oltchim a intrat, miercuri, un miliard de lei vechi din partea Consiliului Judeţean Vâlcea, iar preşedintele clubului, Petre Berbecaru, este recunoscător autorităţilor judeţene pentru efortul depus, oficialul campioanei României a declarat că banii primiţi nu acoperă nici măcar deplasarea în Norvegia, în eventualitatea în care vâlcencele vor juca în semifinalele Ligii cu Larvik HK. Berbecaru a mai afirmat că este nevoie urgentă de aproximativ 7 miliarde lei vechi, bani necesari în această săptămână pentru a mai detensiona situaţia financiară a clubului.

„Banii primiţi de la Consiliul Judeţean reprezintă o gură de oxigen. Nu ne ajunge această sumă, dar e un pas înainte. Spre exemplu, o deplasare la Larvik, în Norvegia, este mai scumpă decât ce am primit miercuri. Trebuie să găsim rapid şi alţi bani pentru a detensiona situaţia financiară a clubului. Avem nevoie de minimum 700.000 de lei în această săptămână pentru a ne duce spre finală. Timpul este extraordinar de scurt, sper să vină alături de noi şi Primăria Râmnicului şi alţi sponsori. De la primărie, banii sunt aprobaţi şi ar fi nevoie de o şedinţă extraordinară pentru a-i aloca acum, sper să găsim înţelegerea să avem aceşti bani acum”, a mărturisit Petre Berbecaru.

Calificarea în finala Ligii Campionilor poate scoate Oltchimul din colaps

O altă soluţie pentru a redresa, măcar parţial, din punct de vedere financiar clubul vâlcean o reprezintă calificarea echipei în ultimul act al întrecerii. Pe lângă faptul că un parcurs până în finala celei mai puternice întreceri din handbalul feminin european, încheiat eventual şi cu un succes, ar atrage mai mulţi sponsori de partea campioanei României, oficialii clubului vâlcean văd şi partea mai pragmatică a situaţiei, mult mai „palpabilă”. Partidele din semifinalele şi finala Ligii, disputate într-o sală precum cea de la Romexpo, cu 14.000 de locuri, aşa cum a declarat că îşi doreşte şi preşedintele FRH, Cristian Gaţu, ar conduce în mod cert la încasări mult mai mari, în urma comercializării tichetelor de acces.

Petre Berbecaru, preşedintele CS Oltchim, chiar a încercat să estimeze la cât s-ar ridica veniturile clubului, apreciind că ele ar putea fi de cel puţin trei ori mai însemnate comparativ cu cele obţinute dacă meciurile s-ar disputa într-o arenă cu o capacitate mai redusă, precum Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, în care există aproximativ 3.200 de scaune. „La un calcul simplu, numai din vânzările de bilete vom câştiga de trei ori mai mult. Dar vor mai fi costurile cu amenajarea sălii, chiria sau montarea suprafeţei de joc. Însă, în orice caz, vom câştiga mai mult decât la Vâlcea”, a mai afirmat Berbecaru.