„Avem mulţi tineri cărora le-ar prinde bine un loc în care să poată face sport”


• declară primarul Joiţa de la Lăpuşata, care aşteaptă finanţare pentru baza sportivă
Din păcate pentru tinerii din comuna Lăpuşata, situaţia bazei sportive a rămas în stand-by după ce, anul trecut, Guvernul a decis să sisteze finanţarea unor astfel de obiective. „Din fericire, însă, nu avem datorii pentru lucrările executate până la acest moment la baza sportivă. Lucrările sunt în stadiu avansat. Mai trebuie realizate gazonul şi pista, racordurile la sistemul de alimentare cu apă, la reţeaua electrică şi gardul care desparte tribuna de pistă. Tribuna este construită, la fel şi clădirea cu vestiarele şi împrejmuirea exterioară. În total, mai sunt executat lucrări de aproximativ 2,5 miliarde lei vechi. Din bugetul local nu putem susţine această investiţie, prioritare fiind pentru comunitatea noastră continuarea introducerii alimentării cu apă şi asfaltarea unor drumuri de interes local. Din păcate, Guvernul nu se înghesuie să ne dea fonduri nici pentru acestea, darămite pentru stadion”, a declarat primarul Nicolae Joiţa. Edilul liberal speră că se vor găsi soluţii pentru a continua şi finaliza obiectivele începute, astfel încât lucrările executate să nu se deterioreze. „O bază sportivă într-o comună ca a noastră nu reprezintă bani aruncaţi pe fereastră de către Guvern. Avem mulţi tineri cărora le-ar prinde bine un loc în care să poată face sport”, a conchis liberalul Joiţa.